Program de primăvară la Sarmizegetusa Regia

Programul de vizitare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia a fost modificat. Astfel, turiștii care vor să ajungă aici, pot vizita locul până la ora 18:00. Monumentul UNESCO își deschide porțile zilnic, între orele 09:00-18:00 pentru turiștii care vor să îi afle secretele.

Actualul program este valabil până în data de 30 aprilie, urmând ca apoi orarul să sufere, din nou, modificări.

Anul trecut, aproximativ 75.000 de oameni au vizitat situl arheologic Sarmizegetusa Regia.

„În anul 2021 monumentul istoric Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia a fost vizitat de un număr de 75.000 de vizitatori, iar încasările au ajuns la suma de 1.042.870 lei (din care 840.750 lei venituri din vânzarea biletelor la care se adaugă suma de 201.970 lei venituri din vânzarea materialelor de popularizare). S-a înregistrat astfel o creștere a numărului de vizitatori ai monumentului istoric Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia de 6,86% raportat la anul 2020, inclusiv o creștere a veniturilor obținute din vânzarea biletelor și din vânzarea materialelor de popularizare raportat la anul 2021”, arată Direcția Generală de Administrare Monumente Hunedoara.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *