Produse de parfumerie susceptibile a fi contrafăcute, descoperite la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au depistat un cetăţean bulgar care a încercat să introducă ilegal în țară peste 1.200 produse parfumerie, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 01.11.2020, în jurul orei 16.30, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion condus de către un cetățean din Bulgaria, în vârstă de 41 ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, profile metalice de la o societate comercială din Bulgaria pentru o societate comercială din România.
Existând suspiciuni cu privire la marfa transportată, s-a procedat la efectuarea unor verificări amănunțite, în urma cărora polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al autocamionului, mai multe cutii ce conțineau 1.202 produse parfumerie, inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de aproximativ 601.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.