Produse alimentare expirate de cel puţin două săptămâni, găsite la unităţi din Satul de Vacanţă din Mamaia

Mai multe produse expirate de cel puţin două săptămâni au fost găsite de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor la unităţi de alimentaţie publică din Satul de Vacanţă din Mamaia, fiind aplicate patru amenzi în valoare de 40.000 de lei. O unitatea fost închisă temporar şi s-au retras de la comercializare aproximativ 170 de kilograme de produse alimentare.

Potrivit unui comunicat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, echipe de comisari din cadrul structurii “ANPC- Comandament Litoral 2017” au efectuat cinci acţiuni de control la unităţi de alimentaţie publică din Satul de Vacanţă din Mamaia.

În urma verificărilor, s-au găsit mici din carne de porc, expiraţi din 13 şi 14 august, pulpă de porc fără os degresată, expirată din 20 august, jumătăţi din piept de pui dezosat, care aveau data limită de consum depăşită din 25 august şi pastramă de oaie, expirată din 27 iulie.

Totodată, echipele de control au mai găsit mici şi carne de diferite sortimente fără elemente de identificare, neputându-se stabili termenul de valabilitate.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au mai constat abateri de informare, deoarece în meniu nu erau specificate în mod distinct ingredientele cu posibil efect alergen, dar şi spaţii frigorifice în care graficele de monitorizare a temperaturilor nu erau completate la zi.

Echipele de control au retras de la comercializare 168,5 kilograme de produse alimentare, în valoare de aproape 2.000 de lei.

Pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat patru amenzi, în valoare de 39.000 de lei, şi două avertismente, iar o unitate a fost închisă temporar până la remedierea deficienţelor constatate.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *