Producţia de cereale din România a ajuns în 2020 la 18,9 milione de tone, în scădere cu 37,6% faţă de 2019
Producţia de cereale din România a ajuns în 2020 la 18,968 milione de tone, în scădere cu 37,6% faţă de 2019, arată cele mai noi date furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale(MADR) la solicitarea News.ro. Producţiile de grâu şi de porumb s-au diminuat şi ele cu 37,7%.
Producţia totală de cereale din România în 2020 a fost de 18,968 de miliioane de tone, în scădere cu 37,6% faţă de 2019, an în care agricultorii au recoltat 30,4 milioane de hectare de cereale, reiese din datele transmise de MADR.
Randamentul a înregistrat, de asemenea, un recul de la 5.458 kg/hectar în 2019, la 3.600 kg/hectar.
Anul trecut producţia de grâu a ajuns la 6,4 milioane de tone, în scădere cu 37,7% faţă de 2019, an în care agricultorii au adunat 10,2 milioane de tone. Randamentul a ajuns în 2020 la 3.036 kg/hectar pentru grâu, faţă de 4.749 kg/hectar în 2019.
Totodată şi producţia de porumb boabe a scăzut cu 37,7%, la 10,84 milioane de tone în 2020, faţă de 17,4 milioane de tone în 2019. Randamentul a ajuns la 4.313 kg/hectar în 2020, faţă de 6.502 kg/hectar în 2019.
În 2020, producţia de floarea-soarelui a ajuns la peste 2 milioane de tone, faţă de 3,5 milioane de tone în 2019. Anul trecut, randamentul a ajuns la 1.777 kg/hectar faţă 2.783 kg/hectare.
Producţia de rapiţă a avut de suferit mai puţin deoerece aceasta a ajuns la 728.180 tone în 2020, faţă de 798.215 tone în 2019.
Datele pentru anul 2019 au fost preluate din baza de date Tempo de pe site-ul Institutului Naţional de Statistică de către reprezentanţii ministerului, iar datele pentru anul 2020 sunt date operative furnizate de Ministerul Agriculturii. Datele pentru 2020 sunt provizorii şi pot suferi modificări în procesul de definitivare.