Prins băut la volan și vorbind la telefon
La data de 01.09.2020, în jurul orei 21:55, poliţiştii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu au oprit pe strada Calea Romanilor, din Geoagiu, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani (care executa manevra de întoarcere în intersecție și în același timp vorbea la telefonul mobil).
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au adus la cunoștință bărbatului faptul că va trebui să fie condus la o unitate sanitară în vederea recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, și că, în conformitate cu prevederile legale, refuzul sau sustragerea de la această procedură constituie infracțiune.
Cu toate acestea, bărbatul a refuzat să se supună procedurii prelevării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi au luat măsura reținerii permisului de conducere al celui în cauză.