Primul caz de covid-19 dat în realitate cu câteva zile mai târziu

Primul caz de covid-19 identificat în oraşul chinez Wuhan şi prezentat ca atare într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dat în realitate de câteva zile mai târziu, potrivit unui articol publicat de către un cercetător eminent în prestigioasa revistă Science, relatează AFP.

Astfel, primul caz cunoscut de covid-19 nu este al unui bărbat care nu s-a dus niciodată la piaţa de animale din Wuhan, ci o vânzătoare care lucra în această piaţă, potrivit virusologului Michael Worobey.

Aceste date şi analiza primelor cazuri de covid-19 în Wuhan înclină în mod clar balanţa către o origine animală a virusului, consideră el.

O dezbatere aprinsă are loc între experţi, de la începutul pandemiei covid-19, care încearcă în continuare, la doi ani de la izbucnirea acesteia, să elucideze misterul noului coronavirus, în absenţa unor probe definitive.

Michael Worobey este unul dintre cei 15 experţi care au publicat, la jumătatea lui mai, un editorial în revista Science în care îndeamnă la o luare serioasă în calcul a ipotezei unei scurgeri din laboratorul din Wuhan.

El scrie în prezent că cercetările sale „oferă probe solide în favoarea unei origini a pandemiei printr-un animal în viaţă” din această piaţă.

„DATA DE 8 DECEMBRIE ESTE O EROARE”

Una dintre criticile acestei teorii are la bază următorul argument: odată ce autorităţile sanitare au alertat cu privire la o boală suspectă cu legătură cu piaţa încă de la 30 decembrie 2019, s-a introdus o influenţă care a condus la identificarea mai multor cazuri în acest loc decât în alte părţi, iar atenţia s-a concentrat asupra acestui loc.

În vederea ocolirii acestei influenţe, Michael Worobey a analizat cazurile raportate de către două spitale înainte să fie dată alerta.

Or aceste cazuri sunt, de asemenea, larg legate de piaţă, iar cele care nu sunt sunt concentrate geografic în jurul acesteia.

„În acest oraş cu 11 milioane de locuitori, jumătate dintre primele cazuri au legătură cu un loc de mărimea unui teren de fotbal”, subliniază Michael Worobey, intervievat de cotidianul The New York Times (NYT).

„Devine foarte dificil să explici această tendinţă dacă epidemia nu a pornit din această piaţă”, subliniază el.

Altă critică are la bază faptul că primul caz identificat nu avea legătură cu piaţa.

Însă, în timp ce în raportul OMS se arată că acesta s-a îmbolnăvit la 8 decembrie, acesta a fost bolnav în realitate de la 16 decembrie, potrivit cercetătorului.

Această deducţie a fost făcută pe baza unui interviu video al unui caz prezentat într-un articol ştiinţific şi unui dosar medical de spital care coincid cu acest bărbat în vârstă de 41 de ani.

Primul caz cunoscut devine, astfel, al unei femei care s-a îmbolnăvit la 11 decembrie, o vânzătoare din piaţă.

Întrebat de NYT, Peter Daszak, care a făcut parte dintre experţii trimişi de către OMS la Wuhan în ianuarie 2021, a recunoscut că „data de 8 decembrie este o eroare”.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *