Care sunt previziunile meteorologilor pentru primele două săptămâni din august, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării

Meteorologii estimează că, în primele două săptămâni ale lunii august, temperaturile vor mai scăzute faţă de cele specifice perioadei, în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, cu ploi mai multe în prima parte a acestui interval. Ulterior, temperaturile vor creşte, depăşind uşor valorile normale, după care se vor situa în jurul celor obişnuite pentru finalul lunii august.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2003-2022.

Săptămâna 31 iulie – 7 august

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

 

Săptămâna 7-14 august

Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 14-21 august

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.

Regimul pluviomertic va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 21-28 august

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, posibil uşor mai ridicate în cele sudice.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *