Primăria Vulcan obligată să plătească daune unei firme

Primăria Vulcan este obligată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor să plătească daune unei societăți care a contestat un contract derulat de municipalitate.

Autorităţile locale din municipiul Vulcan au demarat un proiect pentru  modernizarea ambulatoriului din localitate. Proiectul a fost scos la licitaţie şi se caută constructor. Proiectul are o valoare de peste 7 milioane de lei.

Procedura a fost contestată la CNSC de o firmă din București.

„Prin contestația  (…) înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (…) formulată de către SC RED POWER CONS SRL, cu sediul în municipiul București (…), împotriva raportului procedurii nr. 37452/17.12.2020 și a comunicării rezultatului procedurii nr. 37469/18.12.2020, emise de către MUNICIPIUL VULCAN (…), în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată – într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Lucrări de proiectare și execuție pentru investiția «Modernizarea ambulatoriului din municipiul Vulcan»”, (…) s-au solicitat Consiliului următoarele: „să anuleze comunicarea rezultatului procedurii nr. 37469/18.12.2020; să anuleze raportul procedurii nr. 37452/17.12.2020, (…), de la etapa de evaluare a ofertelor depuse de cei doi ofertanți, respectiv sa anuleze actele anterioare raportului contestat (procesele-verbale de evaluare a propunerilor tehnice în partea dedicată ofertei depuse de asocierea LUXURIA AEDIFICIUM SRL – AXDESIGN GROUP SRL și cele privind evaluarea propunerilor financiare, în partea dedicată ofertei depuse de RED POWER CONS SRL); să dispună obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de subscrisa RED POWER CONS SRL și de Asociația LUXURIA AEDIFICIUM SRL – AXDESIGN GROUP SRL, luând în considerare motivele de admisibilitate a ofertei noastre și de inadmisibilitate a ofertei declarată câștigătoare, pentru motivele prezentate mai jos; să dispună obligarea autorității contractante la stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile; să oblige autoritatea contractantă, în conformitate cu art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații””, arată una dintre firmele contestatoare.

O altă societate, tot din București a depus o cerere de intervenție.

„Prin adresa (…), înregistrată la C.N.S.C. (…), formulată de către SC LUXURIA AEDIFICIUM SRL, în calitate de lider al ASOCIERII SC LUXURIA AEDIFICIUM SRL/AXDESIGN GROUP SRL, cu sediul în municipiul București(…), se solicită Consiliului să dispună admiterea în principiu a cererii de intervenție, în principal ca intervenție principală și, în subsidiar, ca intervenție în interesul autorității contractante și respingerea contestației formulată de către SC RED POWER CONS SRL, ca nefondată”, arată cea de-a doua solicitare.

CNSC a admis, în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de către SC LUXURIA AEDIFICIUM SRL, în calitate de lider al ASOCIERII SC LUXURIA AEDIFICIUM SRL/AXDESIGN GROUP SRL.

„Admite, în parte, contestația formulată de către SC RED POWER CONS SRL, cu sediul în municipiul București (…), în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL VULCAN, cu sediul în localitatea Vulcan, str. Mihai Viteazul nr. 31, județul Hunedoara și anulează raportul procedurii nr. 37452/17.12.2020, în partea referitoare la evaluarea propunerii tehnice aparținând ofertei aparținând ASOCIERII SC LUXURIA AEDIFICIUM SRL/AXDESIGN GROUP SRL, precum și toate actele subsecvente aferente, inclusiv comunicarea rezultatului procedurii nr. 37468/18.12.2020”, arată deiczia CNSC.

În plus, CNSC ”obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză cu reevaluarea propunerii tehnice aparținând ASOCIERII SC LUXURIA AEDIFICIUM SRL/AXDESIGN GROUP SRL, cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței, consacrate la art. 2 alin. (2) lit. a), b) și d) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform motivării anterioare, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei.

Respinge, ca nefondată, solicitarea contestatoarei de obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii financiare a acesteia. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 3.500 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Pe cale de consecință, admite, în parte, cererea de intervenție formulată de către SC LUXURIA AEDIFICIUM SRL, în calitate de lider al ASOCIERII SC LUXURIA AEDIFICIUM SRL/AXDESIGN GROUP SRL”, arată decizia CNSC.

Împotriva deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016.

Modernizarea Ambulatoriului Spitalului Municipal Vulcan, proiect de mare anvergură pentru municipiul Vulcan, care primeşte finanţare de la Uniunea Europeană. Contribuţia locală pentru acest proiect este de doar 2% din valoarea  cheltuielilor eligibile,  adică 213.985 lei.  Toate spaţiile din  ambulatoriul spitalului din Vulcan vor fi reabilitate, iar cabinetele medicale vor fi dotate.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *