Primăria Petroșani s-a retras din asocierea care se ocupa de maidanezi

Primăria Petroșani renunță la partneriatul cu asociația care se ocupa de maidanezi. Autoritățile locale susțin că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân” nu și-a respectat obligațiile contractuale, acesta fiind motivul denunțării contractului. De altfel, problemele asociației au pornit în momentul în care Curtea de Conturi a stabilit că activitatea nu mai poate fi susținută de Consiliul Județean Hunedoara.

„Având în vedere faptul că asociația nu a mai respectat obligațiile prevăzute în contractul de delegare a gestiunii și adăpostul pentru animale fără stăpân din str. Mihai Eminescu a fost închis, propun Consiliului Local al municipiului Petroșani retragerea UAT Petroșani din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân””, arată documentele Consiliului Local Petroșani.

Curtea de Conturi a constatat că CJ Hunedoara a finanțat ilegal asociația care se ocupă de maindanezi. În ceea ce privește activitatea centrului care se ocupă de câinii maidanezi, prejudiciul este de 4.416.000 lei. Oficialii județeni declarau că s-au făcut afaceri de milioane de lire sterline de pe urma maidanezilor.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *