Primăria Orăștie contractează credit

Primăria municipiului Orăștie contractează credit bancar. Edilii vor astfel să finanțeze lucrările de investiții care se vor derula pe raza localității. Municipalitatea de la Orăștie are în derulare mai multe proiecte care necesită finanțare sau cofinanțare. Acesta este motivul pentru care, încă din luna februarie, Consiliul Local al municipiului Orăștie a aprobat contractarea unui credit în valoare maximă de 13.000.000 de lei.

“Se aprobă contractarea si garantarea cu venituri proprii a unei finanțări rambursabile interne/externe, în valoare de maxim 16.000.000 lei, cu o maturitate de maxim 13 ani. Creditul bancar va putea fi rambursat anticipat din surse proprii si/sau fonduri europene”, arată hotărârea Consiliului Local al municipiului Orăștie.

Potrivit documentației, “ratele lunare vor fi achitate în data de 15 a fiecărei luni pentru perioada anterioară. Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a rambursa integral sau parțial creditul, oricând pe durata acestuia, fără perceperea niciunor costuri, comisioane sau orice alte taxe de rambursare anticipată”.

Primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Bălan, susține că este normală accesarea împrumutului, în condițiile în care există 15 proiecte care trebuie implementate.

“Noi suntem campionii la proiecte europene, pe județul Hunedoara, avem 15 proiecte de proiecte de finanțare europeană, și, fiecare are cota ei de cofinanțare, de cheltuieli neeligibile. E normal să ne cofinanțăm aceste proiecte și să luăm acele credite pentru a reuși să le ducem la bun sfârșit. Unele proiecte sunt prinse pe blocuri, unde cota de cofinanțare este foarte mare, aproape de 50%. Sunt lucruri normale care merg într-un ritm normal”, a declarat pentru Replica-INFO HD, Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie.

Contractul se va încheia numai după obținerea avizului favorabil al comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *