Primăria Municipiului Deva continuă acțiunea de trasare a parcărilor rezidențiale din oraș!

Administrația publică locală continuă acțiunea de trasare a marcajelor pentru parcările rezidențiale din  municipiul Deva.

Până acum echipele de la Primăria Deva au trasat peste 500 de locuri de parcare în zonele: Horea, Progresului, Cioclovina, Minerului, Mihai Viteazu, Bălcescu, Micu Klein și Victor Babeș din municipiul nostru.

După ce sunt trasate marcajele, fiecare loc de parcare este numerotat și se montează stâlpi cu plăcuțe pe care se inscripționează numărul mașinii, corespunzător locului numerotat.

Serviciul Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei Municipiului Deva anunță prin afișe postate la intrarea în scările blocurilor, ziua în care se execută lucrările. Angajații acestui serviciu fac apel la cetățeni să mute mașinile pentru a facilita trasarea locurilor de parcare în zona respectivă, la datele anunțate.

Acțiunea de trasare a marcajelor pentru parcările rezidențiale va continua și în zilele următoare în toate cartierele municipiului Deva.

 

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *