Primăria Deva a plătit contribuția pentru susținerea SMURD Hunedoara!
Primăria Municipiului Deva a plătit, vineri, 8 mai 2020, către Asociația ”Salvital” Hunedoara, contribuția în valoare de 57.425 de lei, aferentă lunii aprilie pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr.110/2020.
Reamintesc că, în ședința Consiliului Local Deva, din 30 martie 2020, consilierii locali au aprobat majorarea contribuției municipalității pentru susținerea SMURD Hunedoara de la 8 lei/locuitor/an la 10 lei/locuitor/an, începând cu data de 1 aprilie, pentru a acoperi necesitățile de intervenții ale salvatorilor.
Plata contribuției anuale a municipiului Deva pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara se efectuează lunar, în tranșe egale, de la bugetul local.
De la începutul acestui an și până în prezent, Municipiul Deva a plătit către Asociația ”Salvital” Hunedoara, suma de 160.790 lei.
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva