Prima etapă de vaccinare ar putea fi acoperită până la finalul lunii ianuarie
Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, duminică seara, că pentru luna ianuarie sunt făcute deja peste 90.000 de programări pentru vaccinare, dar acestea continuă. „Pentru toată luna ianuarie, inclusiv tranşa din decembrie, vorbim de circa 750.000 de doze, deci practic acest număr de doze este suficient pentru a acoperi prima etapă”, a spus el. Medicul a menţionat că, în cele 900 de centre de vaccinare, capacitatea ar putea să atingă 140.000 de persoane în fiecare zi, însă pentru a se putea vaccina atâtea persoane ar trebui să fie disponibile dozele de vaccin.
Valeriu Gheorghiţă a făcut referire, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, la unele disfuncţionalităţi care au apărut în perioada 31 decembrie – 2 ianuarie, întrucât o parte dintre centrele de vaccinare îşi încep activitatea de luni. El a vorbit despre o „lipsă de sincronizare” a platformei de programare, care a permis programarea unui număr mic de persoane, până când s-a putut „reseta” calendarul de programare în conformitate cu începerea activităţilor de vaccinare.
„A fost o situaţie extrem de neplăcută, pe care mi-o asum, însă fiecare persoană, pot să vă asigur, a fost sunată şi s-a explicat această problemă legată de sistemul de programare şi a fost reprogramată. Deci din acest punct de vedere lucrurile sunt corectate, însă activitatea ar trebui să fie normală începând de mâine şi să nu mai existe probleme de acest gen”, a subliniat medicul.
„Practic, dacă ne facem un necesar corect de vaccinuri şi avem o evaluare cât se poate de clară a persoanelor programate în sistemul de programare pe centrul la care noi facem referire, atunci nu ar trebui să existe această problemă. Au mai fost situaţii, pentru că eu am transmis cât de poate de clar ca persoanele care se adresează unui centru, chiar dacă nu sunt programate, să încercăm să asigurăm vaccinarea acestor persoane, desigur în mod deosebit, ţinând cont de persoanele care deja au o programare făcută, dar dacă vom mai avea vaccinuri ar trebui să asigurăm şi vaccinarea persoanelor care se prezintă spontan la un centru de vaccinare, respectând toate celelalte proceduri medicale, de triaj şi tot ce înseamnă reguli de bună practică medicală”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.
El a menţionat că, până sâmbătă, erau peste 90.000 de persoane programate pentru luna ianuarie, dar programări se fac în continuare.
„Pentru toată luna ianuarie, inclusiv tranşa din decembrie, vorbim de circa 750.000 de doze, deci practic acest număr de doze este suficient pentru a acoperi prima etapă, etapă care, de fapt, cuprinde un număr estimativ de circa 300.000 de persoane, atât lucrători din sistemul medical, cât şi social, dacă ne gândim la faptul că am avea o rată de acoperire, teoretic, de sută la sută, chiar şi în acest caz vom putea asigura atât doza iniţială, cât şi rapelul, şi mai avem un rest de circa 150.000 de doze care vor putea fi alocate cel puţin în prima fază pentru personalul din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, pentru că vorbim de un număr de circa 40.000 de persoane internate în aceste centre”, a afirmat medicul.
El a precizat că ritmul de vaccinare va trebui să ţină cont de disponibilitatea dozelor.
„Capacitatea de vaccinare în cele 900 de centre de vaccinare ar putea să atingă cel puţin 140.000 de persoane în fiecare zi. Dacă am avea atâtea vaccinuri, atunci aş putea să vă spun că în perioada lunii martie am putea deja să vorbim de cea de-a treia etapă de vaccinare a populaţiei generale”, a susţinut el.
Vaccinarea împotriva COVID-19, pentru Etapa I, se extinde, începând de luni, în toate judeţele din ţară, anunţă autorităţile. Duminică a început distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare din judeţe.