Prevenirea și combaterea infracțiunilor de violență în cuplu
MESAJ PREVENTIV ÎN CADRUL CAMPANIEI
„100 DE ANI, 100 DE MESAJE PREVENTIVE PENTRU HUNEDORENI”
Nu toate formele de violență lasă urme pe corp. Multe dintre ele nu lasă vânătăi sau răni vizibile, dar expun victima la hemoragii, îmbolnăviri sau chiar deces. Înfometarea, obligarea la consumul de alcool, droguri sau/și medicamente, somnifere (fără prescripție medicală) sunt doar câteva forme ascunse ale violenței în cuplu.
Recomandări:
Dacă partenerul tău te pălmuiește, te lovește sau încearcă să te sufoce, atunci înseamnă că te afli într-o relație abuzivă, toxică. Dacă te abandonează într-un loc necunoscut, nefamiliar ca să te întorci singură acasă, ca mod de a te pedepsi după o ceartă aprinsă, atunci te afli într-o relație abuzivă. Dacă te-a forțat să pleci de acasă sau dimpotrivă, te-a încuiat în casă sau te-a împiedicat să pleci prin privare de libertate, atunci te afli într-o relație abuzivă.
(mesaj realizat de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Hunedoara).