Preţurile petrolului au crescut vineri cu 4%
Preţurile petrolului au crescut vineri cu 4%, din cauza navei comerciale blocate în Canalul Suez, recuperând pierderile accentuate din şedinţa de tranzacţionare precedentă, provocate de temerile privind impactul noilor măsuri de carantină legate de Covid-19 din Europa asupra cererii, transmite Reuters.
Cotaţia petrolului Brent a urcat cu 4,04%, la 64,45 dolari pe baril, după un declin de 3,8% consemnat joi. Preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a crescut cu 3,89%, la 60,84 dolari pe baril. Joi, petrolul WTI a fost tranzacţionat în declin cu 4,3%.
Petrolul Brent a încheiat săptămâna cu o creştere de 0,1%, iar petrolul WTI cu un declin de 0,6% (a treia pierdere săptămânală consecutivă).
Tranzacţiile cu petrol au fost volatile în această săptămână, traderii analizând cât va dura deblocarea uriaşei nave care a eşuat de-a curmezişul Canalului Suez, ceea ce a dus la oprirea în totalitate a traficului vaselor, dar şi efectul noilor măsuri de carantină din Europa, legate de pandemia de coronavirus.
news.ro