Ce scrie presa internaţională despre referendumul din România

Presa internaţională a scris, duminică seară, despre referendumul din România de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei, subliniind în special prezenţa slabă la vot.

“România întoarce spatele referendumului pentru interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex”, a titrat El Pais. “Participarea slabă anulează rezultatul şi face să răsufle uşurat Bruxelles-ul, îngrijorat de reformele justiţiei şi de corupţia din ţară. România a întors masiv spatele referendumului. Eşecul zilei este o lovitură pentru guvernul social-democrat, afectat de scandalurile de corupţie şi de cerinţele instituţiilor europene”, menţionează jurnalul spaniol.

“Românii au lipsit de la urne”, au scris şi France Info şi AFP. “Iar absenţa masivă a românilor, sâmbătă, 6, şi duminică, 7 octombrie, de la referendumul vizând permanentizarea interzicerii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex trebuie să ducă la un eşec al scrutinului. Pe fond, această consultare nu schimbă nimic, pentru că legislaţia română nu autorizează nici căsătoria şi nici uniunea civilă între persoanele de acelaşi sex”, se arată pe site-ul franceinfo.fr.

“Abţinere masivă”, notează rtbf.be, adăugând că românii şi-au exprimat clar dezinteresul pentru referendum. Site-ul belgian o citează pe Ileana Popescu, pensionară din Bucureşti, care a spus că referendumul reprezintă o risipă de bani. “Ar trebui să lăsăm pe toată lumea să aleagă dacă se căsătoreşte sau nu, fără să ţinem cont de orientarea sexuală”, a afirmat ea.

“În acest week-end, populaţia a fost invitată să voteze pentru ca în constituţie se se precizeze că o căsătorie poate fi doar între un bărbat şi o femeie. Însă românii au rămas acasă. Trebuie menţionat că în ultimele săptămâni a existat o campanie virulentă împotriva comunităţii gay”, notează rtbf.be.

AP a scris, după închiderea secţiilor de votare, despre “prezenţa slabă” care “poate anula referendumul pentru căsătoria bărbat-femeie”. “Românii au votat duminică pentru o modificare a constituţiei care ar face mai dificilă legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, însă referendumul riscă să nu fie validat, după ce alegătorii nu au participat în număr mare”, a menţionat AP.

Agenţia de presă menţionează că de exemplu la Adunaţii-Copăceni, până la jumătatea dimineţii votaseră doar 62 de persoane din totalul de 1.147 cu drept de vot.

AP prezintă şi opinile unora dintre votanţi, dintre aceştia Andrei Aurelian, casier în vârstă de 53 de ani, spunând că normal este căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu între persoane de acelaşi sex. “Votul este pentru noi şi pentru copiii noştri”, a afirmat el.

În schimb, Marin Soare, un bucureştean în vârstă de 50 de ani, a refuzat să voteze, el considerând referendumul “o risipă de bani”.

Şi Reuters scrie despre prezenţa slabă la vot. “Referendumul românilor pentru interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex nu a întrunit prezenţa la vot necesară. Referendumul de două zile de modificare a constituţiei României astfel încât cuplurile formate din persoane de acelaşi sex să nu poată obţine dreptul de a se căsători nu a întrunit cota de 30 la sută de prezenţă la vot pentru a fi validat”, a precizat Reuters.

Cele 18.662 de secţii de votare organizate în ţară s-au închis duminică, la ora 21.00, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei.

Prezenţa la vot a fost de 20,41 la sută, numărul votanţilor fiind de 3.731.704 la ora 21.00, atunci când s-au închis urnele. Referendumul este valid dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută sunt voturi valabile.

Întrebarea la care au fost chemaţi să răspundă alegătorii este: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, decizia Legislativului vizând revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *