Preotul Pomohaci, acuzat că a încercat să corupă sexual un adolescent, judecat astăzi de forurile bisericești, la Alba Iulia

Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia se va întruni, joi, să judece cazul preotului Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani.

Convocarea consistoriului a fost solicitată, miercuri, de conducerea arhiepiscopiei după ce au expirat cele 30 de zile în care preotul putea aduce dovezi în apărarea sa. Cristian Pomohaci nu a prezentat probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi.

Purtătorul de cuvânt al Arhsipiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, pr. Oliviu Botoi, a declarat, miercuri, presei, că preotul Cristian Pomohaci nu a prezentat nicio dovadă În cele 30 de zile pe le-a avut la dispoziţie pentru a se disculpa de învinuirile care i s-au adus în spaţiul public.

„În cele 30 de zile pe care părintele Cristian Pomohaci le-a avut la dispoziţie pentru a prezenta probe sau dovezi care să îl disculpe de învinuirile care i s-au adus în spaţiul mediatic nu au fost prezentate probe la Centrul Eparhial. Părintele a fost prezent ieri (marţi – n.r.) la orele după-amiezii la Centrul Eparhial, însă nu s-au prezentat probe care să îl dezvinovăţească de acuzaţiile care i s-au adus”, a spus Botoi.

Potrivit acestuia, conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia a analizat, miercuri, cererea depusă de Cristian Pomohaci pentru retragerea temporară din preoţie şi a decis să ceară convocarea Consistoriului Eparhial, organ care va judeca acest caz.

„Există cererea părintelui Cristian Pomohaci care a fost înaintată Centrului Eparhial prin care solicită retragerea temporară din preoţie invocând motive de sănătate, care a fost analizată astăzi în şedinţa permanenţei Consiliului Eparhial şi a fost trimisă spre analiză Consistoriului Eparhial care se va întruni mâine (joi – n.r.)” a mai spus pr. Oliviu Botoi.

Preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale, a declarat, marţi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Preotul Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.

Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.

La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile care i se aduc de corupere sexuală a unui minor.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *