Premierul Ludovic Orban anunţă că purtarea obligatorie a măştii în spaţii deschise va fi luată la nivel local şi numai pentru anumite tipuri de activităţi
Premierul Ludovic Orban a anunţat marţi, că obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise va fi luată la nivel local, iar măsura se va aplica pentru anumite tipuri de activităţi şi în zonele foarte aglomerate.
“Există o propunere formulată din partea specialiştilor din cadrul Consiliului de Suport Tehnico-Ştiinţific să nu decidem noi la nivel naţional, ci să lăsăm, să împuternicim, să dăm posibilitatea, pârghia, către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă să decidă, pentru că ei cunosc mai bine situaţia. Este vorba de anumite tipuri de activităţi. De exemplu, pe faleză ni s-a semnalat că în zona Galaţi, zona Brăila pe faleză este o asemenea aglomeraţie, interacţiunea dintre oameni este foarte apropiată şi că singura soluţie de a reduce riscul epidemiei este purtarea măştii”, a declarat Orban, într-o conferinţă de presă.
El a mai precizat că purtarea măştii ar putea fi obligatorie şi în pieţe, târguri sau în zona fabricilor, unde oamenii aşteaptă mijloacele de transport în comun.
“Sunt pieţe, sunt târguri unde de asemenea există o interacţiune foarte apropiată, inclusiv unde se aşteaptă, vă dau un exemplu, la fabrici unde se transportă oamenii şi se aşteaptă mijloacele de transport şi acolo e posibil să punem obligaţia. Decizia o vor lua comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, analizăm foarte bine situaţia locală, iar măsura va fi numai pe anumite intervale orare în care există aglomeraţie şi numai pentru anumite tipuri de activităţi”, a explicat premierul.
El a fost întrebat şi dacă în Bucureşti se va putea implementa măsura purtării măştii.
“Cu siguranţă sunt anumite zone unde există aglomeraţie, asta va analiza Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul municipiului Bucureşti va face astfel de decizii”, a transmis Orban.
Întrebat ce se va întâmpla atunci când în România se vor înregistra două mii de cazuri pe zi, premierul a răspuns: “Obiectivul nostru este să nu ajungem la două mii de cazuri pe zi, obiectivul nostru este să limităm răspândirea virusului, să reducem numărul de cazuri zilnic. Şi în direcţia asta acţionăm prin toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziţie, de la evaluarea zonele de risc şi luarea de măsuri cum sunt şi carantinări zonale astfel de decizii legate de spaţiul unde există risc epidemilogic crescut chiar dacă este spaţiile sunt în aer liber. De asemenea, măsura de intensificare a controalelor pentru că realitatea este ca să-i protejăm pe cei care respectă regulile trebuie cumva să îi sancţionăm pe cei care nu respectă”.
news.ro