Premieră: O sondă spaţială a trecut prin atmosfera Soarelui
NASA a caracterizat drept „un moment istoric” prima dată când o sondă spaţială a trecut prin atmosfera Soarelui, relatează BBC.
Sonda solară Parker a reuşit acest lucru în luna aprilie. Ea s-a aflat pentru scurt timp într-o regiune din jurul astrului pe care cercetătorii o numesc coroană.
Analiza datelor a confirmat acest lucru acum.
Parker a fost nevoită să suporte căldura intensă şi radiaţia, dar a adunat noi informaţii despre Soare.
„Aşa cum aselenizarea permite oamenilor de ştiinţă să înţeleagă cum a fost formată, atingerea Soarelui este un pas gigantic pentru umanitate şi ne ajută să descoperim informaţii esenţiale despre cea mai apropiată stea şi influenţa ei în Sistemul Solar”, a spus Nicola Fox, directorul diviziei de heliofizică a NASA.
Sonda solară Parker este una dintre cele mai îndrăzneţe misiuni organizate vreodată de agenţia spaţială.
Lansată în urmă cu trei ani, scopul ei este să orbiteze repetat şi mai aproape ca niciodată Soarele.
Viteza ei este de 500.000 km/h. Strategia este să pătrundă rapid şi să iasă rapid din atmosferă, efectuând măsurători ale mediului solar cu diverse instrumente.
Pe 28 aprilie 2021, Parker a trecut ceea ce este numită graniţa Alfvén – marginea exterioară a coroanei. Este punctul unei materia solară care de e ţinută de gravitaţie şi forţele magnetice este eliberată.
Parker a întâlnit graniţa la aproximativ 13 milioane de kilometri deasupra suprafeţei vizibile – fotosfera – a Soarelui, unde temperatura este de 6.000C. În coroană, temperatura poate fi de 1 milion de grade Celsius sau mai mult.
Datele transmite arată că ea a trecut de trei ori deasupra şi pe sub graniţă, în decurs de cinci ore, potrivit lui Stuart Bale de la University of California, Berkley.
Echipa care se ocupă de Parker va aduna mai multe informaţii pe măsură ce ea va ajunge mai adânc în coroană. Ar trebui să ajungă la 7 milioane de kilometri în fotosferă în 2025.
Cele mai recente rezultate ale misiunii au fost prezentate la American Geophysical Union Fall Meeting din New Orleans.
news.ro