Prefectura Hunedoara: Inundaţii în vestul Văii Jiului

În această dimineaţă, în zona Valea de Brazi – Uricani, revărsarea râului Jiul de Vest a blocat Drumul Naţional 66 A iar apa a pătruns în mai multe gospodării şi a acoperit mai multe drumuri.

La faţa locului se află efective de pompieri şi lucrători de la Apele Române care intervin pentru limitarea, pe cât posibil, a pagubelor.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara a solicitat forţe suplimentare din judeţe limitrofe.

Întreaga zonă se află sub avertizare COD ROŞU DE INUNDAŢII (în intervalul orar 06.35 –  12.00) şi în continuare se înregistrează creşteri de debite, scurgeri de pe versanţi şi viituri provocate de afluenţii Jiului de Vest.

La ora 06.30 populaţia din localităţile Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani, Valea de Brazi şi Câmpul lui Neag au primit o avertizare RO ALERT de inundaţii puternice iar oamenii au fost sfătuiţi să-şi ia măsuri de precauţie dar şi să se pregătească să fie evacuaţi.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *