Prefectura Hunedoara: Informare privind accidentul de muncă din Valea Jiului – Mina Livezeni

În această dimineață, la ora 10.45, la mina Livezeni din Valea Jiului a avut loc un accident de muncă în urma căruia 15 mineri au fost intoxicați cu fum și transportați ulterior la Spitalul de Urgență Petroșani.

Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, s-a deplasat de urgență la Petroșani și a stabilit împreună cu șefii I.S.U. Hunedoara și ai I.T.M. măsurile de urgență care se impun în condițiile în care s-a activat PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE.

La fata locului, intervin o autospeciala pentru transport victime multiple, 5 ambulante SMURD și 3 ambulante ale serviciului județean de ambulanta.

Incidentul s-a produs în subteranul minei Livezeni din cauza unui scurtcircuit urmat de un incendiu la un echipament electric. Degajările de fum și de aer viciat au fost preluate de circuitul de aeraj și transportate pe traseul lucrărilor miniere, afectând pe lucrătorii care se aflau în activitate în acel moment.

Incendiul a fost stins imediat de către personalul din zonă, iar cei 15 mineri au fost transportați la Spitalul din Petroșani.

 

Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă,  împreună cu primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi au fost la Spitalul de Urgență din localitate pentru a se informa despre starea de sănătate a minerilor intoxicați cu fum.

Din primele informații, nici unul din cei 15 mineri intoxicați cu fum nu au fost grav afectați și nu au viața pusă în pericol.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a început cercetarea cauzelor și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *