Prefectura Hunedoara: Comunicat referitor la deschiderea fără autorizații a Secției de Cardiologie SJU Deva
Referitor la Memoriul primit de Instituția Prefectului-Județul Hunedoara din partea Spitalului Județean de Urgență Deva, semnat de o echipă de medici condusă de dr. Blaj Constantin, referitor la inaugurarea și începerea activității în noua secție de Cardiologie, prefectul județului, Vasilică Potecă, face următoarele precizări:
- Este de neînțeles faptul că prin memoriul semnat în numele instituției medicale de către dr. Blaj Constantin, fără nicio semnătură a conducerii spitalului, Instituției Prefectului i se cere găsirea unei soluții pentru începerea în condiții de legalitate a activității, acum, la 24 de ore de la inaugurarea oficială, transmisă în spațiul public, la care au participat conducerea Consiliului Județean Hunedoara și deputatul PSD de Hunedoara, Laurențiu Nistor.
- Este inadmisibil ca acum să fie cerut sprijinul prefectului județului pentru obținerea avizelor necesare, activitatea medicală în secția de cardiologie începând fără a fi fost efectuată recepția lucrărilor pentru că nu au fost obținute avizele obligatorii de la Inspectoratul pentru situații de Urgență și de la Direcția de Sănătate Publică Hunedoara.
- Am considerat că inaugurarea al cărei amfitrion a fost domnul dr. Blaj Constantin a presupus existența tuturor avizelor legale pentru funcționare în condiții de securitate sanitară.
Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a încercat să-l contacteze, încă de ieri, pe șeful secției, dr. Blaj Constantin, pentru lămurirea situației, dar acesta nu a răspuns apelurilor telefonice.
Prefectul atrage atenția Consiliului Județean Hunedoara, în calitate de administrator al S.J.U. Hunedoara, că este răspunzător pentru punerea în pericol a siguranței și a vieții pacienților și a personalului medical. Vasilică Potecă mai precizează că investiția Ministerului Sănătății are drept scop creșterea calității actului medical în județul Hunedoara, nicidecum folosirea acesteia în scopuri electorale de către actuala conducere a Consiliului Județean Hunedoara și a deputatului PSD Laurențiu Nistor.
În memoriul semnat de șeful secției Cardiologie, dr. Constantin Blaj, împreună cu medici specialiști cardiologi, se arată că:
„ În acest context (al deschiderii secției, n.n.) fără autorizația ISU și fără autorizația sanitară de funcționare, recepția nu a putut fi efectuată, punându-ne în situația de a nu putea muta pacienții în noua secție.”
În Memoriu se mai precizează că:
„Prin situația creată, sunt puse în pericol siguranța și viața pacienților și a personalului, așadar și siguranța populației din județul Hunedoara. Situația este suplimentar agravată prin expunerea personalului medical și a pacienților la riscul cu contaminare SARS-COV 2, în absența unor circuite epidemiologice coerente și a unor spații corespunzătoare de izolare, spații care sunt prevăzute doar în noua secție.”
Potrivit prefectului județului, această investiție ar fi trebuit finalizată încă de anii trecuți, când la conducerea Ministerului se aflau membri ai partidului reprezentat de cei care ieri au participat la deschiderea secției, fără autorizațiile legale.
Referitor la investiția de la Spitalul Județean de Urgență, prefectul, Vasilică Potecă, mulțumește ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, pentru că a acordat cu prioritate către S.J.U. Deva, banii necesari finalizării lucrărilor la secția de cardiologie. Pentru finanțarea investiției, împreună cu prefectul județului, Vasilică Potecă, au făcut demersuri și medicii din echipa managerială interimară din perioada de după conducerea militară, dr. Bianca Glodean și dr. Marius Blendea, precum și primarul municipiului Deva, Nicolae Florin Oancea.
În continuare prezentăm fotografii de la deschiderea fără avizele legale a secției de cardiologie.
Prefectura Hunedoara / Biroul de presă
Sursa foto: Consiliul Județean Hunedoara