Prefectul județului Hunedoara: Întâlnire cu șefii secțiilor ATI de la spitalele suport COVID din județ

Prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, a avut astăzi la sediul Instituției Prefectului o întâlnire de urgență cu șefii secțiilor ATI de la spitalele suport COVID din județul Hunedoara.

Prefectul județului le-a solicitat medicilor sprijin de specialitate pentru a fi găsite în maxim 24 de ore, soluții pentru creșterea numărului de locuri la secțiile de terapie intensivă pentru pacienții „COVID-19” care sunt în stare gravă.

Sistemul sanitar din județul Hunedoara se află în situația de a nu mai putea prelua pacienți pentru secțiile de terapie intensivă, toate cele 21 de paturi fiind ocupate.

În același timp, prefectul județului, Călin-Petru Marian, a făcut demersuri către Ministerul Sănătății și are asigurarea că extinderea numărului de paturi în saloanele „ATI – COVID” va fi asigurată cu aparatură și tehnică medicală necesară desfășurării actului medical.

Personalul de specialitate va fi completat, atât cât se poate, prin colaborarea cu medici și asistente de la secțiile ATI existente în alte spitale din județ.

Prefectul județului Hunedoara apreciază solidaritatea de care dă dovadă personalul medical din spitalele hunedorene. Medicii și asistentele vor asigura linii de gardă și intervenție medicală pentru pacienții din unitățile sanitare unde este nevoie de specialiști ATI.

 

Biroul de presă / Prefectura Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *