Precipitaţiile au produs inundaţii în localităţi din 6 judeţe, printre care și Hunedoara
Precipitaţiile abundente din ultimele 24 de ore au produs inundaţii în 11 localităţi din 6 judeţe, pompierii intervenind pentru salvarea a 11 persoane din calea apelor.
„În ultimele 24 de ore, din cauza precipitaţiilor abundente înregistrate în judeţele din vestul ţării, pompierii au acţionat pentru salvarea a 11 persoane din calea viiturilor şi pentru evacuarea apei din peste 90 de gospodării”, anunţă joi IGSU.
Cel mai afectat de ploile însemnate cantitativ a fost judeţul Bihor, unde inundaţiile au provocat efecte semnificative în mai multe localităţi. În numai o oră, ploile torenţiale au produs acumulări mari de apă în localităţile Criştioru de Jos, Sălişte de Vaşcău, Vaşcău şi Cărpinet. Pe lângă salvarea oamenilor care se aflau în pericol, pompierii au acţionat şi pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate.
Un alt judeţ în care s-a înregistrat un număr mare de intervenţii a fost Timiş, unde mai multe echipaje cu motopompe au acţionat în 2 localităţi pentru extragerea apei din 11 curţi.
Pe durata manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, circulaţia rutieră a fost temporar blocată pe 2 drumuri naţionale (DN 76/Bihor şi DN 68A/Hunedoara) şi pe 2 drumuri judeţene (DJ 706/Hunedoara şi DJ 750/Alba), din cauza copacilor prăbuşiţi pe carosabil sau a aluviunilor acumulate.
foto: facebook