Pragul încălzirii globale cu +1,5°C urmează să fie atins în 2030
Încălzirea globală accelerează, iar obiectivul unei limitări a acesteia la +1,5°C faţă de nivelul din epoca preindustrială urmează să fie atins către 2030, cu zce ani mai înainte decât previziunile anterioare, arată Grupul interguvernamental de experţi privind evoluţia climei (GIEC) într-un raport, în care relevă o responsabilitate ”fără echivoc” a omenirii în încălzirea planetei, relatează Euronews.
Aceasta este o ”alertă cod roşu” pentru omenire, care este necesar să însemne ”sfârşitul” energiei fosile, care ”distruge planeta”, a reacţionat secretarul general al ONU Antonio Guterres.
Acest raport de evaluare ştiinţifică – primul după şapte ani – ”trebuie să pună sfârşit cărbunelui şi energiilor fosile, înainte ca acestea să distrugă planeta”, îndeamnă într-un comunicat Antonio Guterres, care pledează ca începând din 2021 să nu se mai construiască nicio centrală cu cărbune.
”Ţările ar trebui să pună de asemenea capăt unor noi exploatări şi producţiei de energii fosile şi să mute subvenţiile de la energia foslă către energia regenerabilă”, îndeamnă secretarul general, care atacă mai frontal decât de obicei aceste industrii.
În raportul GIEC se estimează că pragul unei încălziri cu +1,5°C faţă de nivelul erei preindustriale urmează să fie atins către 2030 – cu zece ani mai devreme decât previziunile precedente – şi că acest lucru ameninţă omenirea cu noi dezastre ”fără precedent”.
”Soneriile alarmei sunt asurzitoare.Emisiile de gaze cu efect de seră produse de energiile fosile şi despădurire sunt pe cale să ne sufoce planeta”, denunţă el.
Antonio Guterres îi îndeamnă pe liderii lumiis să se asigure de faptul că reuniunea COP26 prevăzută în noiembrie la Glasgow, în Scoţia este un ”succes”, pentru a conduce la o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
”Dacă ne unim forţele acum, putem evita catastrofa climatică. Însă, aşa cum spune raportul de azi clar, nu e timp de pierdut şi nu este loc de scuze”, avertizează el.
CĂTRE UN NIVEL DE +4°C SAU +5°C ÎN RTMUL ACTUAL
În contextul în care este necesară o reducere la jumătate a emisiilor de dioxid de carbon (CO2), până în 2030, în vederea atingerii obiectivului de +1,5°C, toate privirile se îndreaptă de-acum către Glasgow, unde urmează să se reunească, în noiembrie, lideri din întreaga lume.
Cu trei luni înainte de COP26, experţii GIEC fac constatarea şocantă a faptului că oamenii poartă ”indiscutabil” vina dereglării climei şi că omenirea nu are altă alegere decât să să reducă în mod drastic emisiile de gaze cu efect de seră dacă vor să limiteze pagubele.
Planeta s-a încălzit, până în prezent, cu +1,1°C, iar omenirea vede cu proprii ochi consecinţele acestui lucru, în acţiune – imagini cu flăcări care devastează Vestul american, Grecia sau Turcia, puhoaie care acoperă regiuni din Germania sau China ori temperaturi de 50°C în Canada.
Astfel, canicule, inundaţii şi alte evenimente extreme ar urma să crească, la o încălzire a planetei cu +1,5°C, la un nivel ”fără precedent” ca amploare, frecvenţă şi perioada anului în care afectează zone, avertizează GIEC.
În vederea vizualizării diverselor scenarii, GIEC propune un simulator care permite o vizualizare a efecteor diverselor proiecţii.
În acest stadiu, doar jumătate dintre guverne şi-au revizuit angajamentele cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră.
Precedenta serie de angajamente, asumate în urma Acordului de la Paris din 2015, ar conduce la un nivel al încălzirii lumii cu +3°C, faţă de nivelul preindustrial.
În ritmul actual, însă, lumea se îndreaptă către un nivel de +4°C sau +5°C faţă de nivelul preindustrial.
În pofida acestor previziuni sumbre, GIEC aduce o spreanţă de care se agaţă.
În cel mai bun scenariu, temperatura ar putea reveni sub pragul de +1,5°C până la sfârştul secolului, printr-o reducere drastică a emisiilor poluante şi prin absorbţia unui volum de CO2 mai mare decât cel emis.
Însă tehnologia care să permită o recuperare a CO2 din atmosferă la scară mare se află abia la nivel de cercetare, subliniază GIEC.
CONSECINŢE IREVERSIBILE
Unele consecinţe ale încălzirii sunt, însă, ”ireversibile”, se subliniază în raport.
Din cauza topirii gheţarilor polari, nivelul apelor urmează să continue să crească timp ”de secole, chiar de milenii”.
Nivelul mării, care a crescut cu 20 de centrimetri din 1900 încoace, ar putea creşte cu încă 50 de centimetri până în 2100, la un nivel de +2°C faţă de cel din epoca preindustrială.
”Pare îndepărtat, însă milioane de copii născuţi deja ar urma să fie încă în viaţă în secolul XXII”, subliniază unul dintre autorii raportului, Jonathan Bamber.
GIEC subliniază de asemenea – pentru prima oară – că ”nu poate exclude” să aibă loc ”puncte de răsturnare” – precum topirea calotei glaciare a Antarcticii sau moartea pădurilor – care ar antrena sistemul climatic către o schimbare dramatică şi iremediabilă.
Însă acesta nu este un motiv de abandonare a luptei, ci, din contră, insistă cercetărori şi activişti, deoarece modificările climatice nu se dezlănţuie prin magie, la un anumit prag, ci fiecare fracţune de grad contează şi consolidează impacturile.
”Nu sutem sortiţi eşecului”, dă asigurări una dintre autoriaele raportului, Friederike Otto.
”Nu vom permite ca acest raport să fie pus pe un raft”, insistă, la rândul său, Kaisa Kosonen de la Greenpeace.
”Îl vom lua cu noi la tribunale”, ameninţă ea.
news.ro