Praf în ochii alegătorilor
Alegătorii Partidului Social Democrat din Valea Jiului sunt îmbătați cu apă rece. Valea Jiului este în atenția Guvernului ține să informeze Laurențiu Nistor. Liderul social-democraților hunedoreni aruncă praf în ochii minerilor cu un ajutor de stat care nu are alt scop decât a lichida activitatea minieră. Nu s-au găsit soluții concrete pentru menținerea activității miniere din Valea Jiului, astfel că în urmă cu 7 ani soluția a fost închiderea minelor. Procesul continuă și astăzi. Minerii pleacă acasă rând pe rând, amăgiți cu salarii compensatorii.
“Guvernul a aprobat, în ședința din 1 martie, proiectul privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului – S.A. Petroşani, pentru anul 2018. Ajutorul de stat este în valoare de 68.260 milioane de lei, fiind suportat integral de la bugetul de stat. Valea Jiului se află într-o situație delicată, dar așa cum reiese și din decizia de astăzi a Executivului, această zonă este, în continuare, în atenția Guvernului”, arată un comunicat al PSD Hunedoara.
În plus, președintele PSD Hunedoara spune că Valea Jiului este inclusă deja în proiectul pilot al Comisiei Europene privind tranziția zonelor carbonifere. Nimic mai fals. Numai 4 din cele 12 state membre EU fac parte, momentan, din acest proiect pilot. Comisia Europeană așteaptă proiecte concrete din partea STATULUI ROMÂN.
“De altfel, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că România a fost inclusă în proiectul pilot al Comisiei Europene pentru zonele carbonifere. Decizia a venit ca urmare a discuţiilor avute la Bruxelles săptămâna trecută, în urma întâlnirii pe care Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, le-a avut cu vicepreşedintele Comisiei Europene și comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu. Țara noastră a fost inclusă în proiectul pilot al Comisiei Europene, alături de regiuni din Polonia, Slovacia, Cehia, Grecia, Spania şi Germania, pentru zonele carbonifere”, mai arată comunicatul PSD.
Monika BACIU