Prăbușire la Cascada Bigăr, superglue de reparat natura și tembelism românesc
O bucată din relieful de susținere al cascadei Bigăr, în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, județul Caraș Severin, a căzut sub greutatea rocii și mușchiului acumulat în timp. Un eveniment natural neprevăzut care a stricat imaginea feerică a celebrei cascade. Faptul ar fi trecut ca știre de eveniment obișnuită, mai tristă pentru iubitorii de natură, e adevărat. Ar fi trecut dacă sacul cu orz al tembelismului românesc nu s-ar fi umflat până la o adevărată explozie de prostie.
Așa se face că evenimentul a aprins spiritele și a declanșat o nouă vânătoare de vrăjitoare, după ce a scos la rampă un nenea onegist care a decretat apocalipsa patrimoniului și fapte penale, și pusul naturii în par să semene cu ce era înainte, și cutremur mondial… Curat-murdar, coane Fănică!
Scuturând din temelii presa românească avidă de ridicarea unei știri la rangul de „bombă”, de „nucleară”, de „breaking all în nămol”, individul spune că prăbușirea unei bucăți din relieful de susținere al cascadei Bigăr înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin decât „prăbușirea patrimoniului natural al României”. „…vă dați seama că dezastrul la nivel național și chiar mondial este unul foarte grav și vă dați seama cum afectează acest lucru imaginea României”, mai tună onegistul.
Iar atmosfera caragialescă este completată cu spor, „este de neconceput așa ceva, este inadmisibil”, nebunia mergând până la capăt: „În cazul de față, cred că putem vorbi, pentru că s-a distrus această bucățică din patrimoniul nostru natural, mai ales că era un monument al naturii cascada respectivă și legea spune foarte clar că este faptă penală. Ca atare, poate începe urmărirea in rem”.
Evident, individul, care reclamă că nu s-au luat măsuri de prevenire/ protecție, evită, cam prin păpușoi, să vorbească despre faptul că, și dacă s-ar fi bănuit un astfel de eveniment, autoritățile nu ar fi putut interveni în rezervația naturală cu turnat stâlpi de beton sau armat relieful cascadei pentru a împiedica, în fapt, o evoluție naturală a zonei.
Dimpotrivă, tot de prin păpușoi, nenea onegistul aruncă și bomboana pe delirul activist, cu soluții hilare de genul superglue în „repararea naturii”: „…să vedem dacă există soluția tehnică pentru ridicarea acelei bucăți, într-un anume fel, dar care nu va mai fi niciodată la fel”.
Pentru a respecta adevărul și a nu pune semnul de mai sus pe toți activiștii de mediu, menționăm că am descoperit și opinii de oameni întregi, care nu sunt la fel de mediatizate, și care explică faptul că prăbușirea acelei surplombe naturale era predictibilă și imposibil de evitat.
În loc de concluzie: trăim un timp al retoricii deșănțate și al prostiei cu monument în piața mare. Atât.
Sursă foto: RFI