Povestea lui David. Tânărul care îşi ia energia din îmbrăţişări

A început şcoala mai târziu decât alţi copii. Mâine împlineşte 17 ani, pe care-i sărbătoreşte pe scena unui concurs naţional de dans. David este unul dintre membrii trupei „Sweet Angels” din Deva. Dansează în competiţii de doi ani și de alţi 6 practică para-karate, cu un Maestru Emerit al Sportului. A încheiat clasa a VIII-a cu premiul I şi acum învață la Liceul Tehnologic “Grigore Moisil”, Domeniul Economic.

Pentru mulţi dintre noi, toate acestea par lucruri normale. Dar pentru David normalitatea arată diferit – și poate fi mai valoroasă ca un trofeu.

Tânărul este una dintre cele 800 de persoane cu dizabilităţi din evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială Deva – după ce a venit pe lume cu un cromozom în plus, la fel ca alte 7 milioane de pământeni.

„Un medic mi-a spus să-l las în spital, că n-am să pot face mare lucru cu el. Iar un profesor credea că n-are ce căuta într-o clasă cu copii sănătoşi.

Asta și multe altele ne-au ambiționat să luptăm – povestește mama tânărului. Pentru că sindromul Down nu este o boală.

Este o modificare genetică, manifestată la un copil dintr-o mie. Și toți copiii cu Down sunt unici în felul lor, chiar dacă au abilităţi şi interese diferite de-ale copiilor tipici”.

 

Pe David l-a descris, poate, cel mai bine învăţătoarea lui din clasa I – în prima zi de şcoală, când l-a luat de mână şi l-a dus în faţa colegilor lui.

Le-a explicat că este un copil diferit, dar cu aceleaşi dorinţe ca și ei.

Și poate face aproape tot ceea ce fac și ei, dar are nevoie de mai mult timp.

I-a mai învățat pe copii să-l încurajeze şi să-i aprecieze progresul.

Oricât i-a fost de greu, David a început şcoala cu dreptul. A învățat să scrie, să citească şi să socotească, iar astăzi poate face orice activitate care îl pasionează.

„Efortul lui este mult mai mare decât al altor copii – explică mama. Învăţăm împreună și suntem colegi de bancă din clasa I. Temele şi le scrie singur, la fel ca şi testele pe care le susţine la şcoală.

Dar eu sunt cea care ia notiţe după dictarea profesorilor, pentru că el nu reuşeşte încă să ţină ritmul. Și pentru fiecare lecţie pe care o învață acasă are nevoie de rezumate scrise”.

 

Trei rafturi de medalii şi cupe dovedesc pasiunea tânărului pentru dans modern şi para-karate. Copiii cu dizabilităţi sunt predispuşi la obezitate, aşa că familia lui David a insistat să facă mişcare.

Participă la cel puţin 6 competiţii de dans pe an, alături de alți copii – cu sau fără dizabilităţi, iar partenera lui pe scenă este un copil tipic, cu care se înţeleg de minune.

De 6 ani, practică şi para-karate, într-o grupă de copii „speciali”, care se antrenează la Palatul Copiilor. Se mândreşte cu centura verde şi și-a dovedit măiestria inclusiv la competiţii internaţionale.

 

„Sportul îl ajută să socializeze şi este emoționat când ajunge pe podium – povesteşte mama. Îmi amintintesc de prima lui întâlnire cu antrenorul.

S-a apropiat de sensei şi l-a îmbrăţişat – pentru că toți copiii cu sindrom Down empatizează ușor cu cei din jur.

Răspund imediat la primul semn de prietenie, dar la fel de repede se întristează în faţa unui comportament nepotrivit. Dacă au norocul să fie înconjuraţi de oameni fără prejudecăţi, care-i susțin în ceea ce fac, au şanse mari să se bucure de o viaţă completă”.

 

Ca orice învingător în depăşire, David are curajul să-şi dezvolte și abilităţi noi. Își ajută părinții la treburile de-acasă, a învățat cum să ajungă singur la şcoală şi se descurcă să facă mici cumpărături.

„Nu-i simplu să fii părintele unui copil cu Down.

Provocarea te copleșește uneori, dar te poate face mai bun și mai puternic în fiecare zi în care ai puterea să continui.

Îl învăț pe David să fie responsabil și util comunității în care trăiește. Și îl încurajez să nu renunţe niciodată.

Știu că nu va putea face cine știe ce proiect complex, dar sunt sigură că s-ar descurca foarte bine să aranjeze marfa într-un magazin”, mai spune mama tânărului pentru care izbânda este dată, în mare parte, de ambiția pe care o are de a continua lupta și de puterea paşilor care l-au condus până aici.

Iar nouă, celorlalți, nu ne rămâne decât să exersăm apropierea cu astfel de semeni – pentru că ştiţi ce se întâmplă când sunteți în preajma unor copii cu sindrom Down? Vă iau în braţe – și în îmbrăţişarea voastră, îşi găsesc energia.

 

Direcția de Asistență Socială Deva