Povestea eroului de la Orăştie

“… În marele tumult de pe platou se naşte o însufleţită şi spontană explozie de bucurie: oamenii se îmbrăţişează, cei mai mulţi plâng de bucurie. În jurul tribunelor, din cântece patriotice, se înalţă Imnul Sfânt „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte” şi toată lumea intră într-o mare horă a Unirii” – cuvintele descriu momentele de după citirea “Declaraţiei de la Alba Iulia” aşa cum le-a văzut un hunedorean al cărui nume nu îl veţi găsi în manualele de istorie. Valeriu Pascu apare în cea mai importantă fotografie a Unirii, iar povestea vieţii lui ar putea deveni un film extraordinar.

Aici, în cea mai cunoscută fotografie de la Marea Unire de la Alba Iulia, episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, vorbeşte românilor. Declaraţia Unirii e precedată de o cuvântare emoţionantă a episcopului: „Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România! (…) A biruit dreptatea! (…) Mulţi au dorit să vadă ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit. Ochii voştri sunt fericiţi că văd, şi urechile voastre fericite că aud! Văd ziua întregirii neamului şi aud buna vestire a dreptăţii lui Dumnezeu. Ascultaţi, români fericiţi, buna vestirea unirii noastre pe veci cu Ţara-Mamă, România.”

Rezoluţia Unirii este rostită în faţa a peste 100 de mii de români veniţi din toată Transilvania.

Iuliu Hossu citeşte mulţimii adunate pe Câmpul lui Horea cele nouă puncte ale Proclamaţiei: “Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România…”

Aici, în cea mai cunoscută fotografie de la Marea Unire de la Alba Iulia, un tânăr îmbrăcat în soldat, cu banderola tricoloră pe braţul stâng, ascultă atent cuvintele care îi întregesc neamul. În ochii tuturor se vede hotărârea şi scânteia de nerăbdare. Până şi steagurile par încremenite în aşteptarea bucuriei şi a orelor când vor flutura frenetic deasupra mulţimii care trăieşte în cel mai minunat ceas al istoriei locurilor.

În primul rând, Valeriu Pascu ţine sus tricolorul. În dreapta lui este Aurel Lazăr, preşedintele Consiliului Naţional Român din Oradea, iar în stânga e episcopul de Caransebeş, Miron Cristea, viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. E 1 Decembrie 1918 şi ei aud primii vestea întemeierii României Mari. Soldatul cu steag are numai 25 de ani, dar a trăit deja grozăvii de care mulţi nici nu aud toată viaţa.

Valeriu Pascu s-a născut la 18 noiembrie 1893, la Săcărâmb. După Școala primară din Orăştie, urmează Gimnaziul Brukenthal la Sibiu, apoi Liceul Comercial în Braşov.

Se îndreaptă către cariera militară şi se înscrie la Şcoala de cadeţi din Viena, absolvită în 1915. Luptă în Primul Război Mondial în Armata Austro-Ungară. Este rănit de două ori, în Galiţia şi în Italia. “Este ofiţer în armata imperială.

A stat patru ani pe front: din 1914, până în 1918, din care 29 de luni a fost chiar în prima linie”, spune istoricul Georgeta Deju.

În 28 octombrie 1918, cazarma sa este ocupată de soldaţi ucrainieni şi Valeriu Pascu a fost întemniţat.

Nu se frânge, nu pleacă fruntea, dimpotrivă. Ca ofiţer superior a negociat părăsirea garnizoanei cu 300 de soldaţi din Regimentul 41 Infanterie Cernăuţi şi 100 de soldaţi din Regimentul 63 pe care îi îndrumă să revină pe tărâmurile natale. În 30 octombrie, a ajuns la Cernăuţi unde a predat cei 300 de soldaţi bucovineni şi îşi continuă drumul spre România cu restul soldaţilor. La 1 noiembrie, ajunge la Cluj de unde îşi continuă drumul împreună cu trei soldaţi spre Orăştie.

Ajuns acasă, la 3 noiembrie, se înrolează în Garda Naţională ca adjutant al comandantului şi şeful biroului de mobilizare pentru recrutarea voluntarilor în Garda Naţională. Două săptămâni mai târziu, asigură cu gardiştii din subordine securitatea sectorului Şibot-Simeria.

În memoriile sale, Valeriu Pascu povesteşte că, pe atunci trupele germane se retrăgeau în degringoladă, iar cele maghiare atacau satele româneşti.

În 30 noiembrie 1918, împreună cu cei 60 de militari din Garda Naţională Orăştie s-a prezentat la Alba Iulia. Maiorul Florian Medrea, responsabilul cu siguranţa Adunării Naţionale de la Alba Iulia şi organizatorul sistemului defensiv îi repartizează către un sector de pe platoul cetăţii.

Aici gardiştii comandanţii de locotenentul Valeriu Pascu trebuiau să îndrepte circulaţia maselor către locul unde s-au construit mai multe tribune pentru reprezentanţii şi delegaţii care vroiau să se adreseze mulţimii.

Valeriu Pascu îşi aminteşte că, în noaptea dintre 30 noiembrie şi 1 Decembrie, toată Alba Iulia era trează. Înflăcărarea şi ţinuta mulţimii au fost o garanţie că aici s-au întrunit românii pentru apărarea cauzei neamului, menţionează fostul soldat: „De la tribuna la care mă aflam la 1 Decembrie, se găseau, ca reprezentanţi ai acestei adunări de mare importanţă, în dreapta mea, Episcopul de Caransebeş, Miron Cristea, în faţa mea, Episcopul Gherlei, Iuliu Hossu citind din Rezoluţia Marii Adunări prin care s-a proclamat Unirea cu România. După comunicarea concluziilor de unire cu România, în marele tumult de pe platou se naşte o însufleţită şi spontană explozie de bucurie: oamenii se îmbrăţişează, cei mai mulţi plâng de bucurie. În jurul tribunelor, din cântece patriotice, se înalţă Imnul Sfânt „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte” şi toată lumea intră într-o mare horă a unirii.”

Mărturia emoţionantă a lui Valeriu Pascu ajunge la noi datorită unui proiect realizat de un nepot de-al său. Elevii clasei a VIII-a A de la Şcoala Gimnazială Octavian Goga din Cluj Napoca au primit însărcinarea să scrie un proiect legat de Marea Unire. “Bogdan Teodorescu s-a gândit să facă un proiect despre un stră-unchi, Valeriu Pascu de care auzise din familie. Şi de aici a început totul! Noi ca şi şcoală am demarat nişte acţiuni de parteneriat şi am avut plăcuta surpriză ca Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva să ne răspundă pozitiv”, explică profesoara de matematică Alina Teodorescu.

Fiul ei, Bogdan ştia prea puţine despre unchiul său şi a cerut sprijinul istoricilor de la Muzeul din Deva. „Am fost foarte fericit că mi-au acordat acest ajutor prin care să pot descoperi o personalitate din familia mea care a avut o importanţă uriaşă când vine vorba de Marea Unire şi Primul Război Mondial.

Am fost foarte impresionat când am aflat că, într-o poză foarte cunoscută a Marii Uniri, chiar în cea în care Iuliu Hossu citeşte rezoluţia, acolo s-a aflat şi Valeriu Pascu, ţinând steagul, am fost uimit de-a dreptul”, povesteşte nepotul eroului de la Orăştie.

În memoria înaintaşului său, Bogdan s-a documentat şi, folosind fotografii din arhiva familiei, a montat un mic documentar despre viaţa lui Valeriu Pascu, documentar prezentat la vernisajul expoziţiei dedicată contribuţiei hunedorenilor la Marele Război şi la Marea Unire,  organizată de Muzeul Civilizaţiei Dacice si Romane Deva.

Mai mulţi urmaşi ai lui Valeriu Pascu au asistat emoţionaţi la eveniment şi au admirat obiectele donate de înaintaşul lor muzeului. “Ştiam că unchiul Valer a participat la Unire, dar nu ştiam în ce calitate.

Ştiam că a fost înregimentat la Garda Naţională din Orăştie, dar nu ştiam care a fost rolul lui.

Doamna Deju de la Muzeul din Deva ne-a ajutat cu memoriile pe care dânsul le-a donat în 1976 şi de acolo am aflat multe despre rolul său în cadrul Unirii,  care, până la urmă, e rolul unui român simplu care a asigurat paza, ordinea şi care, pe tribuna oficială, flutura din greu steagul României”, povesteşte alt nepot, Ovidiu Teodorescu.

Schimbul de informaţii între familie şi istorici a dus la un proiect extraordinar pentru ambele părţi. De povestea lui Valeriu Pascu s-a ocupat îndeaproape Georgeta Deju, şefa secţiei de Istorie şi Artă a MCDR Deva: „L-am redescoperit prin intermediul memoriilor sale, a unor pagini de amintiri intitulate „De pe frontul din Galiţia la Alba Iulia – o pagină de epopee naţională”. El expune aici perioada sfârşitului de octombrie şi până la 1 Decembrie, perioadă în care el este în garnizoana de la Lemberg (actual Lvov, în Ucraina, n. red.) ca ofiţer al armatei imperiale austriece.

Pleacă împreună cu 400 de soldaţi la Cernăuţi, apoi în Transilvania, să-i ducă la casele lor şi, în drumul lui, se întâlneşte cu alte personalităţi ale unirii, cei care au făcut unirea Bucovinei cu România şi a Transilvaniei cu România precum Iancu Flondor sau Amos Frâncu.

După ce ajunge acasă, la Orăştie, se ocupă de organizarea Gărzilor Naţionale, este şef al departamentului de recrutare şi se ocupă personal de mobilizarea oamenilor”.

Georgeta Deju spune că Valeriu Pascu nu este un erou uitat, ci unul redescoperit: “În calitate de portdrapel al Gărzilor Naţionale de la Orăştie, Valeriu Pascu ajunge la Alba Iulia împreună cu 60 de gardişti pe care îi conduce personal. Se pune la dispoziţia maiorului Florian Medrea din Alba Iulia şi contribuie la păstrarea ordinii la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Apare în două dintre cele mai importante fotografii ale Unirii şi stă alături de oameni importanţi ai vremii. Amintirile sale pe care le-a scris în 1968, cu ocazia semicentenarului, sunt acum aduse la cunoştinţa publicului la 100 de ani de la Marea Unire”, explică şefa secţiei Istorie şi Artă. Expoziţia “Ipostaze hunedorene din epopeea unităţii româneşti: 1918” deschide manifestările din preajma Centenarului: “Noi toţi românii am intrat azi în „Săptămâna mare”, cea mai importantă perioadă din acest an, 2018, în care ar trebui să ne gândim cu toţii, zi de zi, moment de moment, la ceea ce au făcut înaintaşii noştri pentru noi”, declară managerul MCDR, Liliana Ţolaş.

Majoritatea documentelor strânse în zeci de ani, dar şi multe dintre lucruri personale ale lui Valeriu Pascu s-au transformat în donaţii, o parte ajungând la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva odată cu amintirile unuia dintre eroii Unirii: „În acest memoriu pe care îl scriu, cu modestele mele puteri vreau să îndeplinesc o sfântă datorie faţă de zile trăite în zilele de octombrie-noiembrie 1918, evenimente cruciale care au dus, prin contribuţia românilor modeşti şi anonimi de pretutindeni fiind conduşi de cărturari şi inimoşi patrioţi ai neamului românesc, la istoricul act al Unirii Transilvaniei cu România în ziua de 1 Decembrie 1918.”

Georgeta Deju spune însă că povestea eroului de la Orăştie nu se termină cu Marea Unire. Valeriu Pascu se înrolează în Armată şi este trimis la Regimentul 83 Infanterie Cluj. Intră ca locotenent şi doar în câteva luni ajunge căpitan: “Toată viaţa lui este foarte interesantă – a stat patru ani pe front din care 29 de luni a fost chiar în prima linie. După Unire, s-a înrolat în Armata Română şi a purtat cu bucurie şi mândrie acastă uniformă.

A ajuns la gradul de căpitan şi uniforma de gală a donat-o muzeului din Deva, împreună cu decoraţiile, cu amintirile, fotografii care sunt baza acestei expoziţii dedicate Centenarului.” În 1922, Valeriu Pascu este nevoit să se retragă din armată din cauza agravării rănilor din război. Pentru meritele sale este decorat cu în repetate rânduri – a primit medalia Ferdinand I cu spade în 1941, din partea Regelui Mihai.

Odată ajuns în Cluj, viaţa sa se schimbă datorită calităţilor lui de bun economist. Valeriu Pascu ajunge să deschidă mai multe magazine care îi poartă numele: „Are magazine cu produse considerate de lux în acele vremuri – vinde zahăr, ceai, condimente exotice şi are chiar propriul brand de cafea.

Are magazine la Cluj, Aiud şi la Câmpia Turzii. Se îmbogăţeşte şi acest lucru nu scapă comuniştilor care îl consideră chiabur.

Este „pedepsit” şi trimis la Dunăre, la tăiat de stuf. Îl salvează tot calităţile lui de bun economist şi contabil pentru că i se găseşte un loc la birouri.

Toată viaţa a fost un om extrem de disciplinat şi atent – face gimnastică în fiecare dimineaţă”, povesteşte istoricul devean. De-a lungul timpului, fostul soldat leagă prietenii cu nume mari ale României.

Pe un document donat Muzeului din Deva celebrul istoric Constantin Daicoviciu îi scrie: „Prietenului Pascu, amintire de când făcea România Mare”.

Valeriu Pascu a rămas un mare patriot  până la moartea sa în 1989. Georgeta Deju recunoaşte că este impresionată de povestea vieţii acestui bărbat din memoriile căruia răzbat patriotismul şi trăirile autentice de român: „Imi amintesc pasajele în care descria sentimentele la vederea tricolorului.

A fost un moment în care, ajuns la Cernăuţi, pe Hotelul Vulturul Negru, vede steagul României şi scrie: „Inima-mi bătea puternic de bucurie”. Cât de des mai întâlnim astăzi un astfel de patriotism?!”.

 

Laura OANĂ