Poveste tristă de Crăciun, poveste de viaţă

„Până la urmă, tata va rămâne în scaun cu rotile şi eu trebuie să fac tot…”, povesteşte cu voce aproape stinsă un copil de 15 ani. Gabriel Popa a rămas cu fratele mai mic şi tatăl lui bolnav, să se descurce singuri, după ce mama lor a murit fulgerător anul trecut, de Crăciun. Necazul crunt i-a pus la pământ. Cumva, din marea de lacrimi, Gabriel Popa s-a ridicat învingător şi a decis să lupte pentru ai lui.

Anul trecut, de Crăciun, tatăl şi cei doi copii îşi duceau pe ultimul drum mama, principalul susţinător al familiei. La acel moment, tatăl copiilor, Eugen Popa, era deja diagnosticat cu scleroză în plăci. Boala e recunoscută pentru faptul că îngenunchiază suferinzii: în scleroza multiplă,  nervii creierului şi ai măduvei spinării, nu mai funcţionează cum trebuie. Omul se îmbolnăveşte treptat, pe măsură ce nervii sunt avariaţi şi funcţiile organismului se sting pe zi ce trece. Văzul, mersul, scrisul şi memoria încep să îşi piardă din calitate.

Din păcate, nu există vindecare pentru scleroza în plăci, mai mult, tratamentul este agresiv, iar simptomele, deşi dispar sau se ameliorează pe moment, apar din nou cu o intensitate chiar mai mare. În final, pacientul devine invalid, până când nicio funcţie a organismului nu mai merge aşa cum trebuie.

Gabriel şi fratele lui, Mihăiţă, ştiu toate aceste lucruri. Îşi privesc tatăl, care merge sprijinit în baston, nu cu speranţă, ci cu teamă: le e frică pur şi simplu că tatăl lor ar putea păţi „ceva rău”: „O perioadă se simte bine şi poate merge, după aia iar încep crizele. Nu are voie să ia tratamentul de foarte multe ori pentru că… pentru că se întâmplă ceva rău”, şopteşte Gabriel.

Are 15 ani şi, la vârsta asta, a devenit din băiatul cel mare al familiei Popa, sprijinul ei de nădejde. Gabi a preluat deja multe din sarcinile casei. Munceşte în fiecare zi, încă de dimineaţă, când se ocupă de cele cinci găini. „Eu dau de mâncare la animale, tai lemnele, le aduc, doar focul nu-l fac, că nu ştiu. Nu mi-e greu chiar deloc, dacă ar fi fost greu şi nu mă descurcam, ar fi fost groaznic. M-am obişnuit cu toate astea”, spune tânărul.

Practic, Gabi e „mâna forte” a casei: „Eu făceam parte din treburile astea înainte şi mi-am intrat în mână uşor.” Povesteşte că, tot mai des, în ultima vreme, tatăl lui nu mai poate folosi maşina, aşa că băieţii se descurcă şi cu mersul la cumpărături. Cel mic, Mihăiţă, este în clasa a VI-a şi, în 16 ianuarie, face 13 ani. Îi place sportul: „Joc fotbal zi de zi, merg la antrenamente cu echipa”. Gabriel preferă bicicleta: „Până la Ribiţa mă duc în fiecare sâmbătă chiar dacă-i drumul de vreo 10 kilometri”. Câteva momente mai încolo, afli şi de ce face plimbări aşa lungi: „Prietenul meu, la care merg, nu are mamă, ci doar un tată biologic şi un alt tată care l-a adoptat. Recent, le-a ars tot atelierul unde fac brichete lângă Ribiţa. El e ca şi mine, doar că are mai mulţi bani.”

După tragedia din Crăciunul lui 2018, Gabi a decis că vrea să intre la informatică, la cel mai bun liceu din zonă, Colegiul Naţional Avram Iancu din Brad. Deşi nu se putea mândri cu notele, a luat ore, a făcut meditaţii şi a reuşit. Acum este elev în clasa a IX-a şi şi-a atins ţelul: „Îmi place, chiar dacă informatica e grea, dar e folositoare”.

Planurile lui Gabriel nu acoperă doar ziua de mâine sau liceul – tânărul are un plan dur pe viaţă: „Aş vrea să mă fac programator, să fac ceva mai mulţi bani. Nu că am prins gustul banilor şi nu trag pentru asta. Cei care s-au născut cu părinţi care au bani şi posibilităţi nu sunt obligaţi să tragă, dar noi suntem! Ce să facem?! O să tragem tare, vreau să pot conduce o maşină, să am ceva bani şi să pot să-mi întreţin mai uşor, să-mi ţin familia”, decide tânărul.

Pe lângă şcoală, are multe alte îndatoriri pentru că familia, care stă undeva, într-o căsuţă, la marginea municipiului Brad: „A trecut pe aici o doamnă, care are pădure în zonă şi tata s-a rugat să ne aducă şi nouă un transport. Ne-a adus ceva lemnuţe şi le-am tăiat. Cu asta mi-e mai greu … şi mai avem o problemă în spatele casei – vine pământul de sus, la vale, către casă, şi trebuie să tot dau la lopată.”

Povestea familiei este atât de tristă încât şi voluntarii de la „Ajută satul” au izbucnit în lacrimi după ce au ieşit afară, în stradă. „Domnul Popa este om bolnav, cu scleroză în plăci care, deşi de-abia poate să se mişte, găteşte zilnic şi face tot ce poate pentru copii lui. Vrea să fie lângă ei şi să nu simtă aşa tare lipsa mamei. Vrei, nu vrei, asta o simţi, nu ai cum! A murit în prag de sărbători, în săptămâna Crăciunului, acum se face un an de când a murit. Normal că este impresionant”, spune Silvia Olari.

Gândul că nişte copii au rămas fără mamă şi au fost nevoiţi să meargă la cimitir în ziua de Crăciun, îţi mişcă sufletul. Când ţara cânta colinde, pentru Gabi şi Mihai, copilăria s-a sfârşit brusc. Au urmat zile crunte, zile pe care le pot desluşi doar cei care au trecut de mici prin trauma înmormântării unui părinte, a mamei, care era sufletul casei.

Cu toată durerea şi deznădejdea, Gabi şi Mihai au început să lupte. Tatăl le e sprijin şi ei sunt, la rândul lor, sprijinul tatălui: „Eu văd schimbarea din copii, cum erau în prima săptămână după ce mama lor a murit şi cum sunt acum, se vede că sunt schimbaţi în bine. Atunci erau traumatizaţi, nici nu au vrut să vorbească, acum sunt deschişi, puternici. Asta este un lucru extraordinar. Sunt chiar şocată de Gabi, e de acum un bărbat”, explică Silvia, voluntar „Ajută satul”.

Extraordinară este nu doar schimbarea copiilor, ci şi mobilizarea oamenilor care au sărit să-i ajute. Medici din Brad şi Deva care au asistat la drama familiei s-au strâns în jurul celor trei rămaşi fără cel mai mare sprijin, mama.

Impresionaţi de caz, tinerii au achitat tratamentul scump. Au fost acolo, alături de familie, s-au adunat bani inclusiv pentru a asigura copiilor meditaţiile pentru şcoală. Caravana „Ajută satul” le-a lăsat provizii pentru iarnă, pădurarii vor trece să dea o mână de ajutor la lemne, alţi oameni s-au oferit să le vină în ajutor, chiar dacă tatăl familiei, un om modest, recunoaşte cu greu că are nevoie de sprijin.

Lui Gabi îi lipseşte  însă un calculator bun, pe care să îşi poată face temele de informatică. „Am încercat pe telefon, dar nu reuşesc. Asta dacă mi-ar aduce Moşul, m-ar ajuta mult!”

Oricâte ar avea în casă, de Crăciun, va fi mereu o lumânare aprinsă în casă.

Laura OANA