Povara NORMALITĂȚII
„Vrem revenirea la NORMALITATE!”. Auzim tot mai des revendicarea asta! Pare strigătul de ajutor al unor semeni care şi-au pierdut busola și se află în căutarea echilibrului pierdut al societății.
Ce vor până la urmă toţi aceşti oameni care amușinează după normalitate? Prima dată m-am gândit la Justiție. E NORMAL ca furtul, corupția, abuzul, fărădelegea în general, să fie pedepsite. Oare asta caută în principal România profundă atunci când invocă normalitatea? Parcă da, dar totuși nu! Pofta cu care au fost votați politicienii cu cazier dobândit sau în curs de adjudecare ne face să înțelegem că Justiția și independența ei nu sunt reperul dominant al normalității dorit în spațiul social carpato-danubiano-pontic. E ușor dezamăgitor, dar nu de normalitatea asta e cea mai mare foame în România.
Apare din ce în ce mai clar că pentru prea mulți dintre românii rămași pe-acasă NORMALITATEA are alura unei nostalgii după anii comunismului, scutiți de responsabilități, de riscuri existențiale și, dacă se poate, și de consum de materie cenușie la purtător, eforturi pe care, îndeobște, democrația le cere pentru propășire în viață. Este ciudat cât de seducătoare este încă amintirea lumii lent schimbătoare a dictaturii în care stagnarea onora supremația mediocrității. Există și acum o Românie oportunistă, leneșă și vicioasă, calamitată moral, ce rămâne peren dependentă de pomana și tihna nemeritată date de un stat despotic. Oameni care visează cu ochii deschiși la descurcăreala ocultă proprii dictaturii ceaușiste ca standard de normalitate.
Sunt apoi marea masă a românilor care vor, pur și simplu, o VIAŢĂ MAI SIMPLĂ. Lumea din jurul nostru se schimbă cu o viteză din ce în ce mai mare, iar capacitatea noastră de adaptare este supersolicitată pe măsură ce trebuie să ne schimbăm tot mai des slujbele, adresa magazinului unde târguim, sau chiar stilul de viaţă în cazul celor care se relochează în alte oraşe sau chiar în alte ţări. Suntem sub asediul a infinit mai mulţi stimuli externi, lumea virtuală se amestecă cu cea reală, iar reperele vieții noastre se dizolvă în magma schimbării. Tot acest iureş din afară, bulversează înăuntrul nostru, stress-ul ne uzează fizicul şi psihicul şi atunci, involuntar, invocăm NORMALITATEA unei vieți simple ca ultim tărâm care ne-ar putea da pământ ferm sub picioare. Acesta trebuie să fie resortul care înmulțește LIKE-urile postărilor idilice cu țărani fericiți care-și ară ogorul, cu meniul neaoș slană, ceapă și telemea, sau cu portretele marilor artiști din perioada comunistă percepuți ca simboluri ale unei vieți mai sedentare.
Din păcate, dar şi din fericire, NORMALITATEA înseamnă acum schimbare! Revoluţia tehnologică, liberalizarea convenienţelor sociale, dinamizarea schimbărilor în economie, ce au pătruns şi în România în ultimii 28 de ani, ne-au aruncat mănuşa! Trebuie să ne adaptăm mai repede decât alții, pentru că avem de recuperat foarte mult. Cei mai buni vor reuşi! Cei mai puţin adaptabili vor fi loviţi crunt, îngroșând pătura asistaților social, sau eşuând în acte antisociale, drog, boli psihice.
Iar cel mai mare paradox pe care-l trăim acum este că trebuie să ne adaptăm lucizi la o NORMALITATE care ne înnebuneşte!
Altă soluție nu avem! E totuși prea repede să ne gândim deja la o dictatură ca cea părăsită la 1989.
Adrian SĂLĂGEAN
