Posturi vacante pentru viitorii polițiști de imigrări
Inspectoratul General pentru Imigrări organizează concursuri pentru ocuparea a 5 posturi vacante de agent de poliție, prin încadrare directă. Documentele necesare înscrierii se pot depune în perioada 16 -20 aprilie a.c..
Azi, 16 aprilie a.c., Inspectoratul General pentru Imigrări a demarat procedura pentru ocuparea a 5 posturi vacante de agent de poliție, prin încadrare directă. Viitorii polițiști de imigrări își vor desfășura activitatea în cadrul aparatului propriu al IGI și în cadrul structurilor județene pentru imigrări, în domenii de activitate precum: resurse umane, financiar, logistică și migrație.
Posturile au fost deblocate prin Memorandum aprobat de Guvernul României în urma unei analize privind necesitățile operative și de suport, de la nivelul structurilor centrale și teritoriale. Totodată, s-a avut în vedere obiectivul de creştere a gradului de siguranţă a cetăţeanului și a capacității de acțiune la nivelul structurilor teritoriale în combaterea migraţiei ilegale.
Pentru a participa la examen/concurs candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții și cerințe:
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română, scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; Aptitudinea/inaptitudinea se constată de către structurile de specialitate ale MAI, printr-o examinare şi evaluare psihologice, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale.
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- să îndeplinească condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului;
- să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
- să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
- să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară.
Nu pot fi recrutate în vederea încadrării directe ca poliţist, persoanele care se află în următoarele situaţii:
- nu îndeplinesc condiţia prevăzută la cap. I, pct. 1, lit.l respectiv să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
- prin încadrare, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă.
Documentele necesare înscrierii la examen/concurs vor fi depuse, personal, la sediul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul Resurse Umane din str. Lt. col. Marinescu Constantin, nr. 15 A, sector 5, Bucureşti, în perioada 16 – 20 aprilie a.c., în intervalul orar 09.00-15.00.
Viitorii polțiști de imigrări își vor desfășura activitatea în cadrul Serviciului Resurse Umane – 1, Serviciului Financiar-1, Centrului de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni – 1, pe linie de logistică şi asigurare tehnico-materială, Serviciului pentru Imigrări al judeţului Caraş-Severin – 1, Serviciului pentru Imigrări al judeţului Timiş – 1, ambele pe linia combaterii şederii şi muncii ilegale a străinilor.
Anunțurile de recrutare pot fi accesate pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrări la adresa http://igi.mai.gov.ro/ secțiunea CARIERĂ http://igi.mai.gov.ro/ro/cariera și la avizierul instituției. Tot aici puteți găsi detalii despre depunerea cererilor și perioada de înscriere.
Informații suplimentare privind modalitățile de înscriere și participare la concurs, condițiile de recrutare, probele de examen, criteriile de departajare și alte date importante pentru desfășurarea în bune condiții a recrutării și încadrării candidaților pot fi obținute de la structura de resurse umane a Inspectoratului General pentru Imigrări la numărul de telefon 021/4107513 și interiorul prevăzut în anunț.
Biroul de informații și relații publice