Porți deschise în Parcul Național Retezat
Administraţia Parcului Național Retezat lansează o invitație prin care cei care doresc pot să participe la întâlnirile publice „Porți deschise în centrele de vizitare ale Administraţiei Parcului Național Retezat”.
În cadrul întâlnirilor, vizitatorii vor beneficia de materiale de informare și promovare care vor spori cunoașterea valorilor naturale ale zonei și gradul de informare cu privire la regulile de vizitare care să nu afecteze valorile ariilor naturale protejate.
Vizitatorii vor beneficia de mai multe materiale informatice, precum Ghidul vizitatorului în Parcul Național Retezat și siturile Natura 2000 Retezat, Munții Retezat, noua hartă turistică a Parcului Național Retezat și a siturilor Natura 2000 Retezat și Munții Retezat, magneți cu speciile protejate și un set de 9 Ghiduri cu speciile și habitatele protejate din Parcul Național Retezat și siturile Natura 2000 Retezat și Munții Retezat, fiecare cu o tematică specifică.
Întâlnirile se vor desfășura în aer liber. Locurile sunt limitate conform hotărârilor naționale în vigoare, aplicându-se măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„Prin dezvoltarea ecoturismului și promovarea valorilor naturale, tradiționale, istorice și culturale ale regiunii, planul de management va contribui la atragerea vizitatorilor care vor avea la dispoziție posibilități de recreere într-un cadru natural sănătos, încurajând activitățile tradiționale și conservarea elementelor naturale specifice din ariile protejate.
Întâlnirile publice „Porți deschise în centrele de vizitare ale Administraţiei Parcului Național Retezat” sunt realizate în cadrul Proiectului “Întărirea capacității pentru managementul adaptativ al capitalului natural din ariilor protejate Parcul Național Retezat (incluzând rezervațiile 2.494 Gemenele, 2.496 Peștera Zeicului) împreună cu siturile Natura 2000 suprapuse parțial – ROSCI0217 Retezat și ROSPA0084 Munții Retezat” Proiect cod SMIS 116950”, arată Administrația Parcului Național Retezat.
Parcul Național Retezat este primul Parc Național al României, înființat în anul 1935 de către prof. Alexandru Borza directorul Grădinii Botanice din Cluj Napoca.
Colaborator