Populația județului, în continuă scădere
Direcția Județeană de Statistică (DJS) Hunedoara a făcut publice ultimele date centralizate din teritoriu, cele aferente lunii octombrie a anului trecut. Statisticienii au analizat principalii indicatori socio – economici înregistrați în județul Hunedoara în prima lună a ultimului trimestru din 2017. Printre datele analizate de către statisticienii din județ s-au numărat și cele legate de mișcarea naturală a populației județului Hunedoara. Conform așteptărilor, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți, s-a observat o scădere continuă a numărului de locuitori în județul Hunedoara. Fiind, însă, vorba despre o lună în care vremea a început să se răcească, s-a observat că a crescut și sporul natural negativ al populației județului, respectiv diferența dintre cei născuți vii și numărul persoanelor decedate. Astfel, în octombrie sporul negativ a fost unul de 144 de persoane, cu 39 mai mare decât în luna anterioară, mai exact la 320 de născuți vii, față de 333 cum a fost în septembrie, un record pentru 2017, s-au înregistrat și 464 de decese, în comparație cu 438, câte s-au constata la finele trimestrului al treilea al anului trecut. Statistica ne arată unele elemente sumbre, dar reale, în sensul că sporul natural negativ este mai scăzut în lunile călduroase, iulie fiind cel mai edificator exemplu, cu un minus de “doar” 99 de unități, în vreme ce în lunile mai răcoroase acesta crește, în ianuarie acest an scăderea populației județului Hunedoara fiind de 406 persoane, cam cât populația comunei Lelese, dacă nu chiar mai mult, recordul negativ pentru 2017. Trăgând linie, conform datelor oficiale prezentate de DJS Hunedoara, populația județului a scăzut cu peste 2.000 de persoane, mai exact 2.067 de persoane, sau, mai exact, cam cât jumătate din populația orașului Aninoasa. Dacă această tendință de continuare a sporului negativ va continua, și cam așa se pare că va fi, există posibilitatea foarte mare ca, după publicarea ultimelor date statistice oficiale, să constatăm că populația județului Hunedoara a scăzut, anul trecut, cu peste 2.500 de locuitori, o cifră care trebuie să dea de gândit tuturor.
Claudiu POPA