Pompierii s-au luptat două ore, cu flăcările care au mistuit acoperișul unei case
În această seară, mai multe echipaje de pompieri au intervenit, cu două autospeciale și un echipaj SMURD, la stingerea unui incendiu violent, care a cuprins acoperișul unei case din localitatea Balomir, comuna Sântămarie Orlea. Din fericire, nu au există victime, iar în aceste momente, pompierii intervin pentru a înlătura efectele negative produse, în urma incendiului.
„Pompierii Detașamentului Hunedoara și cei ai Punctului de Lucru Bretea Română au intervenit în această după amiază în localitatea Balomir, comuna Sântămărie Orlea, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă.
Pentru misiune au fost alocate de urgență, două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor operative la fața locului, incendiul se manifesta violent la acoperișul locuinței.
Intervenția pompierilor pentru localizarea și lichidarea incendiul a durat circa două ore, iar în aceste momente se acționează pentru înlăturarea efectelor negative produse în urma acestuia.
Din fericire, nu au existat persoane care să necesite asistență medicală, fiind înregistrate doar pagube materiale”, transmite ISU Hunedoara.