Pompierii hunedoreni au salvat patru cățeluși căzuți într-un canal adânc de aproape 3 metri

Vineri, în jurul amiezii, pompierii hunedoreni au fost salvatori pentru patru cățeluși care au căzut într-o gură de canal. Cățeii, împreună cu mama lor, trăiau pe lângă un bloc, dintr-un cartier din Hunedoara, iar o femeie care mai vedea și se îngrijea de ei a observat că patrupedele nu erau prin zonă.

„Fascinaţi probabil de antrenamentele şi exerciţiile tactice ale pompierilor, patru căţeluşi s-au gândit ieri să se întreacă la «100 de metri», prin spatele blocului unde trăiau, într-un cartier din Hunedoara. Din nefericire însă, un canal descoperit a fost un obstacol prea mare pentru ei şi au ajuns cu toţii pe fundul acestuia. Una dintre doamnele care îi îngrijea zi de zi, văzând că lipsesc de ceva vreme, a început să-i caute. Nu i-a fost greu să îi găsească, deoarece lătrau în cor şi mama lor dadea târcoale canalului adânc de 2-3 metri, neliniştită şi neputincioasă.

Așa că imediat, a fost solicitat ajutorul pompierilor și un echipaj format din 5 salvatori a ajuns în câteva minute acolo unde se întâmplase totul”, relatează pe pagina de facebook ISU Hunedoara și odată cu această întâmplare, salvatorii țin să reamintească celor mici și părinții acestora despre pericolele la care pot fi expuși copii când sunt la joacă.
„Norocel, cel pe care îl vedeți în fotografie, a fost primul adus la suprafață de către colegii noștri și tot el a fost cel care, la finalul misiunii, a ținut neapărat să ne spună câteva lucruri pe care le-a învățat după această pățanie:
1. Pompierii salvatori fac întotdeauna tot ce le stă în putinţă să te salveze!
2. Copiii trebuie să se joace în locurile special amenajate pentru ei!
3. Părinţii trebuie să-şi supravegheze permanent copiii, pentru că o clipă de neatenţie se poate transforma oricând într-o tragedie!”, atrag atenția într-o postare pe pagina de facebook cei de la ISU Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *