Pompierii din Lupeni au salvat un câine din ghearele focului
Calvarul flăcărilor care au izbucnit la o afumătoare și la alte anexe din Uricani, l-a surprins pe Haiduc legat cu un lanț, la mai puțin de un metru de incendiu.
Când au ajuns colegii noștri de la Garda de Intervenție Lupeni la el, cățelul avea blana arsă pe alocuri și nu mai avea putere să se zbată pentru a se elibera.
Nu mai putea nici să latre, fiind copleșit de căldura infernală.
Însă o lovitură precisă a unei răngi Halligan a zdrobit numaidecât zalele lanțului și în câteva clipe, Haiduc era deja în brațele pompierilor salvatori, cu ochii umezi, dar nu de la apă folosită pentru stingerea incendiului, ci de la lacrimi.
Sentimentul de teamă profundă îi dispăruse, ca și cum ar fi înțeles că de acum nimic rău nu i se mai poate întâmpla.
După ce l-au scos din ghearele focului, pompierii au chemat un tehnician veterinar, care i-a acordat îngrijirile necesare, chiar la locul intervenției.
Iar de mâine, Haiduc va începe o nouă viață, într-un adăpost pentru căței.
Faptul că Haiduc a fost salvat la timp, înseamnă că Cineva a vrut ca el să trăiască.
Și suntem siguri că ochii lui blânzi vor mișca inima cuiva și va avea un nou stăpân, cât de curând.
Felicitări, băieți, pentru sufletul salvat astăzi!
ISU Hunedoara