Pompierii au intervenit în zece localităţi din opt judeţe, în urma fenomenelor de vreme rea

Peste 4.600 de pompieri au intervenit, în ultima perioadă, în zece localităţi din judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Harghita, Mureş, Sălaj, Suceava şi Tulcea, pentru a scoata apa din beciuri inundate, a îndepărta zăpoare şi a înlătura copaci şi stâlpi căzuţi pe drumuri. Din cauza ninsorii şi a poleiului, a fost afectat traficul pe trei drumuri naţionale din judeţele Harghita şi Suceava şi pe un drum judeţean din Sălaj. Totodată, nouă TIR-uri care nu mai puteau înainta din cauza şoselei alunecoase au fost deblocate.

Peste 4.600 de pompieri au intervenit în sprijinul autorităţilor şi populaţiei din zonele afectate de fenomenele de vreme rea din ultima perioadă, a transmis, miercuri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Astfel, pompierii militari au intervenit în 10 localităţi din 8 judeţe (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Harghita, Mureş, Sălaj, Suceava şi Tulcea), unde a fost nevoie de evacuarea apei din 4 beciuri, îndepărtarea a două zăpoare şi degajarea a 5 copaci şi a 4 stâlpi de telefonie căzuţi pe carosabil. În urma acestor incidente nu s-au înregistrat victime.

Totodată, 9 autotrenuri care nu au mai putut înainta din cauza carosabilului alunecos au fost deblocate.

Din cauza ninsorii şi a poleiului, traficul rutier pe 3 drumuri naţionale (DN 15 şi DN 13B – Harghita, DN 17 – Suceava) şi pe un drum judeţean (DJ 108G – Sălaj) a fost afectat. Echipaje specializate au fost mobilizate în teren, pentru remedierea situaţiei şi reluarea circulaţiei în condiţii normale.

Totodată, din cauza vântului puternic au fost suspendate, temporar, manevrele în Portul Midia şi în Bara Sulina.

„Pentru optimizarea reacţiei la solicitările cetăţenilor din zonele afectate, în 9 judeţe (Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Sălaj şi Timiş) au fost activate grupele operative. De asemenea, pentru gestionarea cu eficienţă a potenţialelor efecte, în cele 4 judeţe aflate sub avertizarea de cod portocaliu (Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Hunedoara şi Maramureş) au fost organizate şedinţe extraordinare ale Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă”, arată IGSU.

Miercuri dimineaţă, nu sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice, însă pompierii militari rămân la datorie pentru monitorizarea situaţiei şi aplicarea măsurilor imediate în caz de nevoie, având în vedere că atenţionările meteorologice ce vizează intensificări ale vântului, ninsori viscolite în zonele montane, Moldova şi local în Muntenia şi Dobrogea sunt în vigoare până joi.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *