Polițiștii vor intensifica controalele în activitățile de comercializare a petardelor și artificiilor

În sezonul rece, polițiștii S.A.E.S.P. din cadrul I.P.J. Hunedoara vor intensifica acțiunile preventive pentru combaterea comerțului ilegal cu obiecte pirotehnice. În contextul apropierii sărbătorilor de iarnă, acțiunile vor viza legalitatea activităților de comercializare a articolelor pirotehnice, punând accent pe respectarea cadrului legal și a normelor de siguranță specifice acestui tip de activitate.

 

În ceea ce privește încălcarea prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, la nivelul I.P.J. Hunedoara – S.A.E.S.P., în ultimii doi ani, au fost întocmite 25 de dosare penale pentru încălcarea prevederilor art. 37 din Legea 126/1995, fiind ridicată în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 2.000 kg. articole pirotehnice și fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.500 lei.

 

Totodată, în ultimii doi ani, la finalizarea cercetărilor efectuate în cadrul dosarelor penale,  3 (trei) persoane au fost trimise în judecată.

 

De asemenea, au fost efectuate 11 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane neautorizate din județul Hunedoara, care efectuau operațiuni ilegale cu articole pirotehnice.

 

Recomandări pentru cetățeni:

 

Conform legislației în vigoare, cetățenii pot detine si folosi articole pirotehnice din categoriile F1 și P1 tot timpul anului.

 

Cetățenii nu pot confecţiona, deţine, achiziționa, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, P2, T1 şi T2, întrucât astfel de articole pirotehnice sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.

 

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani, iar articole pirotehnice de scenă din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

 

Pentru a putea comercializa articole pirotehnice, persoanele juridice au obligaţia de a obţine autorizaţie din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Inspectoratul Judeţean de Poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz.

 

Cetățenii care doresc să achiziționeze articole pirotehnice au obligația de a verifica dacă acestea sunt inscripţionate în limba română, cu specificarea denumirii produsului, clasa/categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, manipularea sau folosirea lor.

 

Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:

  1. a) între orele 24.00 – 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local / naţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  2. b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la patru niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste patru niveluri;
  3. c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
  4. d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  5. e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
  6. f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
  7. g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara recomandă cetățenilor să achiziționeze articole pirotehnice doar din magazine autorizate și să respecte instrucțiunile de utilizare.

 

De asemenea, reamintim că utilizarea materialelor pirotehnice de către minori sau în spații publice fără autorizație este strict interzisă și poate atrage consecințe legale grave.

 

Cetățenii sunt încurajați să sesizeze orice activitate suspectă și să respecte reglementările privind deținerea și utilizarea acestor materiale, pentru a contribui la menținerea unui mediu sigur.

 

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *