Polițiștii hunedoreni l-au ajutat pe Moș Crăciun să ducă daruri copiilor nevoiași, din zona Deva-Hunedoara și Țara Pădurenilor
La fel ca anii trecuți, în preajma sărbătorii Crăciunului, mai mulți polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale Deva și ai Secției de Poliție Rurală Hunedoara au vizitat familiile nevoiașe de pe raza mai multor comune din județul Hunedoara (Bretea Mureșană, Câmpuri de Sus, Visca, Vorța, Sârbi, Brănișca, Gurasada, dar și sate din zona Ținutului Pădurenilor Hunedoarei).
Prin gestul lor, polițiștii au dorit ca aceste familii să simtă cu adevărat spiritul Crăciunului și să știe că oamenii legii sunt alături de ei, în prag de Sărbători.
După ce Moșul s-a uitat peste lista de dorințe a copiilor, a pregătit pachețele cu dulciuri, jucării și hăinuțe, pentru ca Sărbătorile să le fie vesele și pline de iubire.
Polițiștii au ascultat colindele copiilor și i-au transmis Moșului că cei mici au promis că vor fi și mai cuminți, după care au împărțit cadourile.
Sărbătorile sunt un prilej minunat de a ne apropia unii de ceilalți, dar și de a ne implica în acțiuni de caritate, pentru a le face surprize frumoase celor mai puțin norocoși.
IPJ Hunedoara