Poliţiştii de frontieră la datorie în perioada minivacanţei de Anul Nou
În perioada minivacanţei de Anul Nou, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.
În acest sens, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, au fost dispuse următoarele măsuri:
–suplimentarea personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv creşterea numărului arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, dacă situaţia o impune, până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct;
–asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea măsurilor legale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;
-la nivelul întregii ţări peste 3.800 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.
În prezent, prin punctele de frontieră traficul se derulează în condiţii normale, fără a se înregistra blocaje sau timpi de aşteptare.
Menţionăm că, este folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei, sens în care continuăm să recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise în regim internaţional în vederea evitării suprasolicitării doar a unora dintre acestea.
În plus, recomandăm participanților la trafic, consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro . Această aplicaţie prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat.