Polițiștii de frontieră au descoperit peste 100 de migranți ascunși în două tiruri

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au găsit, ascunşi în două TIR-uri încărcate cu diverse bunuri, 103 cetăţeni din diferite state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român care conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor, ferestre şi uşi PVC, pe ruta România-Italia.

„În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, 75 de cetăţeni străini”, a arătat sursa citată.

Câteva ore mai târziu, în acelaşi punct de trecere a frontierei, un cetăţean turc s-a prezentat pentru a ieşi din ţară la volanul unui camion în care transporta piese auto, pe ruta Turcia-Germania. În compartimentul pentru marfă au fost găsiţi 28 de cetăţeni străini.

 

În ambele cazuri, persoanele au fost duse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări, stabilindu-se că sunt cetăţeni din Bangladesh, India şi Pakistan care au declarat că intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au iniţiat cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *