Polițiștii cercetează două cazuri de racordare ilegală la rețeaua de energie electrică
În data de 17.03.2022, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au efectuat o acţiune în cadrul căreia a fost identificat un bărbat în vârstă de 37 de ani şi o femeie în vârstă de 32 de ani, ambii din Lupeni, cu privire la care poliţiştii au stabilit că şi-ar fi branşat ilegal apartamentele la rețeaua publică de energie electrică, consumând ilegal energie electrică.
În cele două cazuri, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt şi executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețeaua electrică.
IPJ Hunedoara