Zeci de kilograme de bijuterii, din pietre semiprețioase, ascunse într-un autoturism
În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, echipa comună de control a descoperit 27,8 kg de chihlimbar sub formă de şiraguri de mărgele, ascunse în roata de rezervă, în portierele şi în bordul unui autoturism condus de un cetăţean turc.
În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 55 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei. Cu această ocazie echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roata de rezervă, în portiere şi în bordul autoturismului, cantitatea de 27,8 kg de şiraguri de mărgele de culoare galben-maroniu, transparente, presupuse a fi din chihlimbar.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor, în vederea confiscării şi expertizării acestora pentru a se stabili autenticitatea și valoarea lor. Totodată şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.