Podurile din mai multe localități vor fi reabilitate în cadrul proiectului Greenline

Municipalitatea de la Vulcan a comandat o expertiză tehnică pentru reabilitare tehnică poduri situate pe traseul proiectului ”Linia verde de autobuze electrice între Petrila-Petroșani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani Green Line Valea Jiului”. 40.000 de lei costă studiul comandat de edilii din Vulcan. Primăria Vulcan este liderul de asociere. Șase poduri vor fi experizate și anume, pod spălătorie și service AutoCheck Center  – 30 metri, pod Livezeni – 125 metri, pod intrare pe centură municipiul Vulcan – 20 metri, pod școala Generală nr. 5 – 25 metri, pod Titulescu – 13 metri, și un pod în municipiul Lupeni în lungime de 20 de metri.

“Expertizele se vor realiza individual pentru fiecare pod în parte. De asemenea, acestea vor fi verificate individual. De asemenea acestea trebuie să îndeplinească condițiile impuse pentru realizarea expertizelor la poduri aflate pe drumuri naționale și europene”, arată documentația.

Obiectivul general al POR 2014–2020 îl constituie creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condiţiilor infrastructurale şi a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potenţialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

În cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investie 3.2. Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *