Toate podurile din România sunt sigure

Reprezentanții Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere dau asigurări că toate podurile din țară sunt sigure, neexistând riscul ca acestea să se prăbușească. Din cele 4250 de poduri aflate pe rețeaua de Drumuri Naționale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5, iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autoritățile locale. De asemenea 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4.

“Nici unul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situației se ia inclusiv măsura închiderii și devierii circulației pe alte rute. Potrivit normativelor în vigoare, revizia podurilor se face la intervale de 6 luni, dar și mai devreme, dacă situația o cere. Această revizie este efectuată de echipe de specialiști ai CNAIR, iar rezultatele sunt înscrise într-un raport privind starea generală a infrastructurii rutiere din România. Tot potrivit normativelor, atunci când la revizie se constată că există degradări mai complexe, se comandă, pe bază de contract, o expertiză tehnică efectuată de experți privați”, arată reprezentanții CNAIR.

Oficialii Companiei mai fac precizări și în ceea ce privește frecvența cu care se fac lucrări de întreținere sau reparații.

“Pentru a nu se creea confuzii trebuie să precizăm că intervalul pentru lucrări de întreținere periodică este cuprins între 10 și 15 ani iar intervalul pentru reabilitarea sau reparația capitală este cuprins 35-50 ani, în funcție de evaluările tehnice”, mai notează CNAIR.

Mențiunile celor de la CNAIR vin în contextul în care la începutul acestei săptămâni un viaduct din zona Genova-Italia s-a prăbușit.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *