PNL a prezentat propria variantă a bugetului pe 2018: Venituri de 272 de miliarde, cheltuieli de 288 de miliarde, deficit de 1,8%
Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a prezentat vineri varianta de buget de stat pentru 2018 în viziunea liberalilor, potrivit căreia veniturile totale ar fi de 272,4 miliarde de lei, cheltuielile ar însuma 288,64 miliarde de lei, ceea ce ar duce la un deficit de 1,8% din PIB.
Florin Cîţu a spus că din moment ce PSD nu a prezentat public bugetul pe anul viitor în termenul prevăzut de lege, adică 15 octombrie, PNL vine cu propria variantă de buget care are ca obiectiv redresarea economiei în 2018, stoparea dezastrului din 2017 şi care ar permite, începând cu 2019, o creştere economică pe termen lung.
”Nu se taie nici la pensii, nici la salarii, se reeşalonează creşterile de pensii şi salarii. Cheltuielile de personal sunt de 8% din PIB în anul următor, faţă de 7,7% în acest an, iar cheltuielile cu asistenţa socială sunt la 10% din PIB. Este un buget care propune un deficit bugetar de 1,8% în 2018. Este un semnal important pe care trebuie să-l dăm atât investitorilor străini, cât şi celor de la Comisia Europeană, dar mai ales antreprenorilor din România”, a arătat Florin Cîţu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PNL.
Potrivit variantei de buget prezentată de vicepreşedintele PNL, veniturile totale de anul viitor vor fi de 272,4 miliarde de lei (30,2% din PIB), în vreme ce cheltuielile totale ar urma să se ridice şa 288,64 miliarde de lei (32% din PIB).
Cele mai mari cheltuieli le-ar aloca liberalii pentru asistenţă socială – 90 de miliarde de lei şi salarii – 72 de miliarde de lei. Pentru investiţii, PNL ar aloca 45,1 miliarde de lei (5% din PIB).
”Este un buget construit pe cifrele comisiei naţionale de prognoză şi care ia în considerare toate legile trecute prin Parlament şi, bineînţeles, ceea ce ne spun cei de la guvernare, că în 2018 nu o să avem o lege a pensiilor. Sunt gata oricând să merg în Guvern, îl aştept pe domnul Tudose să ne cheme să discutăm, să-i arătăm această propunere de buget. Este un buget care ajută România, care nu are legătură doar cu PNL, care opreşte acest dezastru bugetar din 2017 şi va continua în 2019 cu o creştere economică sustenabilă”, a explicat Florin Cîţu.
news.ro