PNL: Minciuna PSD a ajuns la bilanţ – astăzi apar scăderile de salarii

PNL spune că „minciuna PSD a ajuns la bilanţ”, pentru că astăzi apar scăderile de salarii, dar că nu este suficient ca doar liberalii să realizeze „mega ţeapa dată de PSD românilor”, ci toţi ceilalţi trebuie să vadă „ticăloşia acestui partid şi a complicilor săi”.

„Minciuna PSD a ajuns la bilanţ, astăzi apar scăderile de salarii! Însă, nu e suficient ca noi să realizăm mega ţeapa dată de PSD românilor, ci toţi ceilalţi trebuie să vadă ticăloşia acestui partid şi a complicilor săi”, scriu reprezentanţii PNL, luni, pe Facebook.

Ei reamintesc declaraţiile de anul trecut ale ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, potrivit cărora transferul contribuţiilor va duce la creşterea salariilor în mediul privat cu 17%, toţi bugetarii vor primi o majorare de 25%, salariile nu vor scădea, în urma Legii salarizării şi scad taxele, respectiv impozitul şi contribuţiile sociale.

Liberalii spun că nu doar că nu s-a întâmplat aşa, dar unii angajatori au fost obligaţi la tăieri de salarii în urma artificiilor fiscale ale PSD-ALDE, majorarea cu 25% a fost doar pe hârtie, nu şi în buzunar, şi oricum nu a fost aplicată pentru toţi, fiind omise întregi categorii profesionale.

„Absolut totul a fost un artificiu de contabilitate fiscală prin care au fost jefuite sălbatic comunităţile locale de banii necesari pentru dezvoltarea lor. Au fost lovite, în special, acele comunităţi cu mai mulţi angajaţi aflaţi în sectorul privat”, spune PNL.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a admis că în cazul unor bugetari salariile vor scădea cu procente între 10 şi 40 la sută, cea mai mare scădere fiind în cazul preşedintelui României, dar a susţinut că în această situaţie sunt foarte puţini bugetari, fiind necesară această diminuare pentru a corecta dezechilibre, în condiţiile în care erau situaţii în care directorul unei instituţii din subordinea unui minister avea salariul de 13.000 de lei, iar directorul unei alte instituţii avea un salariu de 2.700 de lei. Ministrul Muncii a susţinut, însă, că în cazul a 60% dintre bugetari salariile vor creşte, iar majorarea va fi etapizată, până în anul 2022.

De asemenea, Ministerul Muncii a transmis vineri un comunicat în care face precizări cu privire la efectele legii privind salarizarea bugetarilor, susţinând că scopul acesteia a fost echilibrarea sistemului bugetar de salarizare, deoarece existau disfuncţionalităţi majore, în sensul că pentru aceleaşi funcţii şi atribuţii funcţionarii din instituţiile statului aveau salarii diferite. Instituţia mai spune că în anul 2022, tot sistemul de salarizare va fi „complet echilibrat”, iar faptul că de la 1 ianuarie salariile foarte mari vor scădea a fost cunoscut încă din momentul dezbaterii legii în Parlament. Printre categoriile profesionale care au reclamat diminuarea salariilor din 1 ianuarie se află şi grefierii, cărora Ministerul Muncii le transmite că este „deschis oricărei discuţii”, cu atât mai mult cu cât „doar grefierii care se regăsesc în structura anumitor Curţi de Apel au anunţat proteste din cauza scăderilor salariale”.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *