PNL despre șantajul practicat de UDMR

PNL se opune trocului pe care îl fac UDMR și PSD asăzi, în Parlament, în văzul tuturor, adoptând pe „repede înainte” inițiative ale UDMR în comisiile de specialitate.

Este în mod clar o negociere legată de moțiunea de cenzură pe care PSD a inițiat-o împotriva propriului guvern, astfel încât parlamentarii UDMR să sprijine moțiunea de cenzură, respectiv gruparea Dragnea.

PNL a luat decizia de a nu fi parte în răfuiala dintre clanurile din PSD, tocmai pentru a NU gira o tabără sau cealaltă, întrucât ambele tabere și-au dovedit toxicitatea.

În comisiile Senatului s-a dat chiar astăzi raport favorabil adoptării proiectului de lege prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România.

Urmează a fi luat în discuție, la comisiile din Camera Deputaților, proiectul de reducere a pragului în privinţa proporţiei de populaţie într-o comunitate de la care minorităţile pot folosi limba maternă în administraţie. Inițiativa legislativă vizează, în mod direct, reducerea la 10% a pragului pentru folosirea limbii maghiare în administrația locală.

Se dovedește încă o dată că atunci când este nevoie de voturile lor, UDMR își negociază interesele la sânge iar Dragnea pare a fi suficient de disperat pentru a face acum orice gen de concesii.

Biroul de presă al senatorului PNL

Eleonora – Carmen HĂRĂU

 

 

 

sursa foto: We Radio Sfântu Gheorghe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *