Ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării până marţi la prânz
MeteorologiI anunţă ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării până marţi la prânz. De asemenea, au emis două avertizări cod galben: intensificări ale vântului în Banat şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Polei în zona Moldovei.
În intervalul 7 februarie, ora 10:00 – 09 februarie, ora 12:00, sunt anunţate ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării. Vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, pe arii mai extinse în cursul zilei de luni (8 februarie), când îndeosebi în vest, nord-vest, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 30…35 l/mp. La munte, la altitudini mai mici de 1800 m, ploile vor determina topirea parţială a stratului de zăpadă.
Vântul va avea intensificări în zona de munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde rafalele vor depăşi 80 km/h, iar local şi temporar şi în celelalte regiuni, în general cu viteze de 40…60 km/h. Pe crestele montane şi, trecător, în nordul Moldovei zăpada va fi spulberată.
„În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 70…90 km/h, iar îndeosebi la peste 1800 m, rafalele vor depăşi 100…120 km/h, spulberând zăpadă. În Banat, rafale vor depăşi 55…65 de km/h şi izolat 70 km/h”, transmit meteorologii.
Un alt cod galben, de polei, pentru zona Moldovei, este valabil în intervalul 7 februarie, ora 12:00 – 08 februarie, ora 20:00.
„În Moldova, temporar, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi burniţă, iar pe arii extinse se va semnala polei, la început în sudul regiunii, apoi mai ales în nord şi centru”, precizează ANM.